Una dintre caracteristicile anului cinematografic trecut a fost si o oarecare nostalgie pentru anii ‘80 manifestata prin macar trei filme, in forme diferite.
Drive
Unul dintre aceste filme de provenienta americana este, evident, Drive-ul ce i-a adus lui Nicolas Winding Refn un premiu important la Cannes. Este un thriller care se inspira din mai multe locuri (regizorul l-a prezentat drept un tribut adus “existentialismului lui Alessandro Jodorowky”), actiunea se petrece in prezent, dar nu poti sa nu remarci atmosfera deliberat “The Eighties”, subliniata de alegerea coloanei sonore, a masinilor folosite, a hainelor si chiar a arhitecturii (mai ales pentru americanii din Los Angeles care si-au putut da seama cel mai bine de felul in care orice cladire mai noua de anii ‘90 a fost scoasa din cadru la montaj).
Fright Night
Unul dintre filmele “‘80” de anul trecut si proaspat aparut pe DVD este Noapte de groaza care este, in acelasi timp, relevant pentru tendinta hollywoodiana din ultima vreme de a reface pe gustul zilei marile hit-uri horror de acum doua, trei decenii.
Fright Night a fost un film tipic pentru cinema-ul horror din anii ‘80, cind genul isi cauta noi francize, de mare priza la public, care sa inlocuiasca vechii monstri clasici gen Dracula sau Frankenstein. Prin urmare, dupa citeva prime exemple de slashere crincene si foarte serioase, multe dintre filmele horror din epoca devenisera serii teribil de agreabile care amestecau fara probleme horror si comedie. In Noapte de groaza, personajul principal este un adolescent care isi da seama ca noul vecin, aristocraticul Jerry Dandrige, este, de fapt, un vampir pus pe vinatoare. Cu ajutorul unei vedete TV (Roddy McDowell) care se pretinde specialist in paranormal, tinarul incearca sa scape de periculosul vecin.
Noul film este o un remake destul de reusit al originalului, fata de alte productii de gen ratate din ultima vreme (noul Cosmar de pe Elm Street, noul Autostopistul etc.). Dar Colin Farrel in rol de vampir este cam prea brutal fata de elegantul Chris Sarandon, vampirii sint monstruosi in linia ultimilor productii de gen, iar David Tennant, pe post de vinator TV de creaturi supranaturale, pare cam ratacit in aceasta prima venire a lui la Hollywood. De unde si regretul ca filmul original nu este la noi pe DVD, pentru comparatie.
The Thing
Un alt remake dupa un clasic al anilor ‘80 este si incercarea de “reboot” a lui The Thing care poate fi clasata cu usurinta la categoria “incercari inutile”. Un film care se doreste un prequel al povestii spuse atit de bine de John Carpenter in versiunea din 1984. Noul The Thing nu aduce nimic nou si, mai grav, noile tehnologii prin care este insufletit monstrul extraterestru sint mult mai putin eficace decit trucajele animatronice ale lui Rob Bottin de acum peste 20 de ani.
Super 8
Cel mai bun film caracteristic pentru aceasta “80’s nostalgia” este, fara indoiala, Super 8, scris si regizat de baiatul-minune J.J. Abrams, dar care pare iesit direct din fabrica de fantasme a lui Steven Spielberg, nu intimplator prezent pe generic pe post de producator executiv.
Actiunea se petrece in 1979, cind JJ, un baiat in virsta de 13 ani, orfan de mama si cu un tata politist mult prea ocupat, viseaza sa dea lovitura cu un film cu zombie, de amatori, filmat cu populara camera Super 8 a epocii. Intr-o noapte de “filmari” clandestine, copiii asista la deraierea unui tren militar din ale carui ramasite pare sa scape o creatura misterioasa. In zilele care urmeaza militarii ocupa mica localitate, incep sa se petreaca lucruri bizare, iar mai multe persoane dispar rind pe rind. Ramine doar ca grupul de mici “cineasti” sa elucideze misterul si sa salveze situatia.
Super 8 este frate bun cu blockbusterele de vara de la inceputul anilor ‘80, regizate sau produse de Spielberg, precum E.T., Gremlins, The Goonies sau Explorers, filme care au marcat o intreaga generatie. Contine toate ingredientele de baza ale acestora (grupul de copii dintr-un orasel american confruntat cu un element miraculos, eroii principali care provin din familii cu probleme etc.), mai multa poveste si mai putina actiune fara noima, acelasi melanj de inocenta si efecte speciale, aduse, in cazul de fata, la nivelul tehnic al zilei.
Alaturi de omagiul evident fata de acel tip de filme ale anilor ‘80 este si omagiul adus unui anume fel de a face filme: cele ale amatorilor epocii care lucrau pe pelicula Super 8 si care visau sa ajunga, cindva, mari regizori in Cetatea Viselor. Nu intimplator actiunea este aruncata la sfirsitul anilor ‘70; chiar Spielberg a explicat intr-un interviu ca, desi tehnologia digitala actuala este un lucru extraordinar pentru tinerii cineasti de azi, in epoca, pentru a face un film, era nevoie de mult mai multa pasiune si efort.
Este “scoala” prin care au trecut toti regizorii care s-au afirmat in epoca, de la Spielberg la Joe Dante si Peter Jackson al caror urmas este, fara indoiala, J.J. Abrams. Care reuseste unul dintre cele mai bune filme de vara ale anului trecut, mult peste monstrii zgomotosi gen Transformers cu care Hollywood-ul a umplut sezonul de vara.
Sunt de parere ca acest articol publicat de Dragos Cojocaru, este unul foarte valoros si real, deoarece comparand filmele din anii '80 cu cele de acum, identificam o mare diferenta... Cu toate ca nu ma pot pronunta daca aceasta schimbare este una valoroasa sau nu... tot ce pot spune e ca cei care salvau soarta lumii sau femeile frumoase în anii 80, o salvează şi acum, la 60 de ani, cum ar fi:
