1.Conflictele dintre parinti si copii
Problemele copiilor incep in familie si pot fi rezolvate tot in familie. Societatea generatiilor celor care sunt astazi parinti era stapanita, controlata si manipulata de un sistem dictatorial si punitiv. Astazi insa lucrurile s-au schimbat. Oamenii nu mai suporta nedreptatea.
Cand o pedeapsa raneste sufletul, din punct de vedere psihologic ea se manifesta prin comportamente cum sunt: rezistenta, resentimentele, respingerea si revolta. Inainte de a fi maturi din punct de vedere psihologic, copiii si adolescentii indeparteaza si resping ajutorul atat de important al parintilor. Conflictul dintre parinti si copii este greu de controlat. Multi parinti recunosc ca vechile metode de pedeapsa bazate pe frica, dominare si culpabilitate nu mai merg, dar pur si simplu nu cunosc altele. Parintii care permit prea multe nu le ofera copiilor controlul parintesc de care acestia au nevoie. Cand copiii detin controlul ei scapa de sub cel al parintilor.
2.Conflicele dintre parinti si copii
Copiii din ziua de astazi sunt mult mai sensibili decat erau cei din generatia anterioara, sunt capabili de mai mult, dar sunt si negativ influentati de metodele de educatie precum: tipatul, pedepse fizicea, pedeapsa, umilirea, interdictia si rusinea. In trecut, pedepsirea copiilor cu pedepse fizicea ii determina sa stie de frica si sa respecte regulile. Astazi, prin pedepse fizice parintii obtin un efect exact contrar si copiii raspund la violenta prin violenta. Acesta este simptomul unei mai mari sensibilitati. Copiii isi imita intotdeauna parintii. Ei invata totul prin imitatie si cooperare. Cand parintii si educatorii invata sa ramana linistiti, calmi si iubitori atunci cand un copil are toane, copiii pot invata sa ramana la fel de linistiti, calmi si iubitori cand sentimentele puternice stau sa izbucneasca. Daca se tipa la copii sau acestia sunt amenintati, agresati fizic si verbal, pentru a redobandi controlul, in afara de faptul ca vom creste un copil al carui sentiment de neincredere in el insusi se va manifesta pregnant cand va fi adult, va invata ca agresiunea este solutia. Mai tarziu, cand dorinta nu-i va fi indeplinita, isi va lasa furia sa se reverse fie printr-o agresiune directa, fie printr-una pasiva.
3. Lipsa de timp si consecintele ei asupra educatiei
Astazi, parintii au mai putin timp pentru a se dedica educatiei, de aceea ei trebuie sa invete ce este cel mai important pentru copiii lor. Daca inainte de 1989, parintii considerau o dovada de iubire a-i aduce copilului o sticla de suc sau a-i asigura mancarea de a doua zi, astazi cea mai mare bogatie pentru un parinte este timpul. E nevoie ca parintii si educatorii sa-si modernizeze metodele de educatie pentru a creste copii si adolescenti sanatosi si cooperanti. Pentru a face fata schimbarilor din societate, parintii trebuie sa-si schimbe atitudinea fata de educatie. Daca in trecut, educatia urmarea sa formeze copii ascultatori, obiectivul educatiei moderne este acela de a forma copii cu o vointa puternica, dar cooperanti. In trecut un copil care nu se supunea era deseori calificat incapatanat. Vointa unui copil nu trebuie eliminata pentru a-l face sa fie cooperant. Cand inima unui copil este deschisa si vointa ii este educata, acesta invata prin sentimentul de compasiune sa devina cooperant si bun. Acesti copii indrazneti nu se vor lasa usor influentati de presiunea pe care o vor exercita ceilalti asupra lor cand vor fi mari si nici nu vor simti nevoia de a se razvrati.
4.Scopul educatiei pozitive
Scopul educatiei pozitive este acela de a forma lideri siguri, capabili sa-si croieasca singuri destinul, nu sa calce pe urmele altora in virtutea inertiei. In mintea, inima si trupul fiecarui copil exista schita perfecta a dezvoltarii acestuia. Educatia pozitiva sprjina procesul natural de crestere a copiilor, ajutandu-i sa isi exprime armonios talentele si insusirile fiecaruia.
Unul din principiile acestei educatii este ca fiecare copil are problemele lui unice. Avand permisiunea de a fi diferiti de ceilalti, copiii devin capabili sa descopere, sa aprecieze si sa-si dezvolte potentialul interior unic. Fiecare copil are probleme si insusirile lui proprii si nu putem face nimic pentru a-i face altceva decat ceea ce sunt. Fiecare copil are destinul lui personal. Fiecare copil are problemele si calitatile lui proprii. Ca parinti ne putem asigura ca le oferim posibilitatile de a da tot ce pot mai bun.
5. Frica de greseala si esec
Avand permisiunea de a gresi, copiii devin capabili sa se autocorecteze, sa invete din propriile greseli si sa obtina succese mai mari. Toti copiii fac greseli. E perfect normal si e de asteptat. A gresi nu inseamna ca ceva e in neregula cu tine, in afara de cazul cand parintii reactioneaza de parca nu ar trebui sa o faci. Greselile sunt naturale, normale si de asteptat. Cel mai eficient mod de a-i invata pe copii acest lucru este ca parintii sa-si recunoasca propriile greseli atunci cand le fac, sa-si sprijine copiii si sa se sprijine intre ei. Copiii invata vazand. Atunci cand sunt facuti de rusine si sunt pedepsiti, copiii nu pot sa-si dezvolte iubirea de sine sau capacitatea de a ierta. Iertarea, daca este acordata in mod corect si persistent, este un mijloc de a corecta la fel de puternic ca si pedepse fizicea, frica sau pedeapsa. Emotiile ca supararea, tristetea, frica, nesiguranta si rusinea nu numai ca sunt naturale si normale, dar constituie o parte importanta a cresterii. Avand permisiunea de a-si exprima sentimentele negative, copiii invata sa-si controleze emotiile si sa-si dezvolte constiinta de sine. Emotiile negative sunt mereu normale si trebuie comunicate. Parintii trebuie sa invete sa creeze ocazii potrivite deoarece micutii sa simta si sa constientizeze si apoi sa-si exprime aceste emotii. Crizele de furie sunt o parte importanta a dezvoltarii copiilor, dar ei trebuie sa stie cand este timpul si care este locul potrivit ca sa le exprime. Cea mai buna cale pentru a-i deprinde pe copii sa fie constienti de propriile lor sentimente este aceea de a-i asculta si de a-i ajuta sa le identifice cu empatie.
6. Traumele din copilarie si urmarile lor
Majoritatea oamenilor care nu are succese personale este constituita din copii care nu si-au manifestat sentimentele negative, acestea ramanand blocate. Oamenii de succes sufera cand pierd, dar isi revin fiindca au capacitatea de a se elibera de sentimentele negative. Avand permisiunea de a vrea mai mult, copiii dobandesc sentimentul ca stiu ce merita si isi dezvolta capacitatea de a amana o recompensa invatand sa fie fericiti cu ceea ce au. Avand permisiunea de a se opune si a spune „nu“, copiii devin capabili sa-si exerseze vointa si sa-si construiasca o personalitate reala si pozitiva. Copilul invata sa fie cooperant si accepta indrumarea parintilor. Invatand cum sa conduca rezistenta copiilor lor prin metode de educatie pozitiva si nu prin aplicarea pedepselor, tipete si pedepse fizicee, parintii isi pastreaza controlul, acordandu-le in acelasi timp celor mici o libertate sporita.
Educatia pozitiva formeaza copii cu o personalitate puternica, mult mai cooperanti, ii invata sa isi asume responsabilitati si sa se simta in siguranta intelegand locul pe care il au in familie si apoi in societate.

Urmările avortului
Avortul are desigur multe alte aspecte. În primul rând incidente medicale, cum sunt perforările uterine, care de cele mai multe ori sunt urmate de hemoragii mari, în urma cărora trebuie extirpat uterul, dar şi alte incidente mai mici, dar nu fără urmări. În urma unui avort se pot produce şi alte efecte în afară de hemoragii, infecţii, şi mai ales, ce este mai grav: la tinere – asta văd mereu în clinică – avortul, mai ales primul avort, este mult mai grav. Avortul poate duce, în cele din urmă, la sterilitate.
Cea mai gravă nu este nici boala fizică, nu sunt leziunile fizice, trupeşti, care se vindecă într-un timp mai scurt sau mai îndelungat, ci cel mai grav este că după avort apare aşa-zisul sindrom post-avort, care nu este altceva decât o boală sufletească. Nu o să găsiţi în nici o fişă medicală acest termen, nu este practic recunoscut, ci efectele traumatice post-avort, fie că sunt depresii nervoase, fie că sunt reacţii schizofrenice, fie că sunt psihoze – este sindromul post-avort. Noi încercăm să tratăm aceste afecţiuni de multe ori prin medicamente, de multe ori femeile ajung la medici, ajung la psihiatru. Vă pot spune că, fiind o boală sufletească, încă n-am văzut un sindrom post-avort vindecat nici cu medicamente, nici cu şocuri electrice, unde se ajunge de multe ori, după depresii nervoase cronice, psihoze sau chiar reacţii schizofrenice, ajungându-se chiar la schizofrenie.
Am văzut la psihiatrie atâtea cazuri, mai ales la tinere cu astfel de afecţiuni după avort! Avem tot mai multe tinere, mai ales eleve şi studente, care după avort intră mult mai uşor în acest sindrom, fiindcă psihic şi emoţional ele sunt mult mai labile. Şi vă pot spune că tot mai multe cazuri de suicid au fost şi în Cluj. Ultima dată, recent, o studentă a murit luând medicamente. A intrat în comă şi după trei zile a murit.
Problema este că acest sindrom este cu atât mai grav cu cât, într-adevăr, se produce la vârstă tot mai tânără.
Cred că ar trebui cu toţii să vă gândiţi şi să nu credeţi tot ceea ce auziţi şi vedeţi. Cred că ar trebui să mai întrebaţi medici şi apoi preoţii. Şi să întrebaţi, dacă se poate, pe aceste tinere care deja au un avort sau mai multe. Să întrebaţi pe aceste tinere sau pe aceste mame. Am mame, şi vă pot spune că am chiar foarte multe mame, după 7 avorturi, 8 avorturi,10 avorturi. Majoritatea mamelor îmi spun că au peste10 şi nu le-au mai numărat. Peste 10 nu le mai numără. Să ştiţi că sunt nişte epave sufleteşti. Trebuie să încercăm cu toţii să facem ceva.

Dr. Christa Todea-Gross – Conferinţă la Oradea 2004

1.Avortul, ultima etapă a nimicirii iubirii conjugale

A vorbi despre avort înseamnă a ne referi, potrivit moralei ortodoxe, la cel mai mare păcat pe care îl poate săvârşi cineva în lume. La începutul creştinismului, trei păcate erau considerate a fi cele mai grave: apostazia, uciderea şi desfrânarea. Avortul se pare a fi sinteza acestor trei păcate laolaltă şi încă ceva mai mult. E ultima pecete a condamnării la dispariţie a iubirii conjugale. În înţelepciunea Sa negrăită, Dumnezeu a hotărât ca un prunc, înainte de a vedea lumina zilei, să petreacă vreme de nouă luni în sânul maicii sale. Acest sân îi este adăpost şi hrană, pavăză şi mijloc de aparare în faţa oricărei primejdii. Trupul mamei, sânul matern, este, fară îndoială, cel mai sigur loc ce poate ocroti o fiinţă umană. E şi templul iubirii celor doi soţi. Căci asemenea unei providenţe divine, acest sân oferă, aşa cum se exprimă profetul Isaia, „un loc de scăpare în încercări, un liman în vremea furtunii şi o umbră în plină dogoare” (XXV, 4). Dar mama, căreia i s-a încredinţat ocrotirea copilului, îşi trădează această îndatorire, care îi revine prin căsătorie, omorându-şi propriul ei odor. Uciderea se savârşeşte tocmai în acest loc, în care este prezentă, într-un chip deosebit, mâna lui Dumnezeu. Sfinţii Părinţi ai Bisericii Răsăritene spun că, prin lepadarea voită a copilului, păcatul pătrunde în vistieriile vieţii. Chiar şi din punct de vedere raţional, ridicând o problemă ca aceasta: „suntem sau nu suntem încă în prezenţa unei fiinţe umane?”, înseamnă să prejudiciem întrebarea. Faptul în sine priveşte adevărul că Dumnezeu însuşi intenţionează să creeze o făptură omenească şi că această făptură, apărută în sânul mamei, este prin avort, în mod deliberat, privată de viaţă, iar acest lucru nici nu este altceva decât un asasinat. Orice crimă este un ultragiu adus persoanei şi trupului omenesc, nici una însă nu se aseamănă cu pruncuciderea, care secătuieşte tezaurul vieţii, distrugând familia şi ruinând neamul.

2.Avortul, rană de moarte a sufletului etnic

Legătura dintre suflet şi trup, ce se înfiripă cu ocazia zămislirii unui copil, nu are un scop efemer, deşi moartea pândeşte pe copil din prima clipă. Finalitatea ei este existenţa veşnică. Nu este vorba numai de existenţa personală, ci şi de existenţa neamului. Veşnicia existenţei personale, spre care tinde sufletul prin însăşi natură lui spirituală, îi este asigurată, după cădere, de faptul Învierii lui Hristos. Veşnicia neamului este şi ea o taină pe care ne-o descoperă, în parte, unul şi acelaşi act al zămislirii copilului în legătură nemijlocită cu părinţii, care reprezintă trecutul, adormiţii, dar şi ca un nod divin, din care purcede solidaritatea fraţilor între ei în prezent. Neamul nici nu este altceva decât o familie mare. Sufletul nu este numai nucleul eului personal, ci şi a eului etnic. De aceea suprimarea vieţii în pântecele matern nu este numai un atentat asupra unei persoane, ci şi asupra unui neam. Păcatul pruncuciderii este, în acelaşi timp, omor şi genocid. În sensul acesta ne spun Sfinţii Părinţi că acest păcat pătrunde în vistieriile vieţii.Cu fiecare concepere, cu fiecare naştere, cu fiecare zâmbet de copil, neamul se împrimăvărează, îşi descoperă năzuinţa spre nemurire. În sânul matern, viaţa lui nu înregistrează doar un simplu popas. În acest sân se înnoieşte Taina zămislirii, „Misterium vitae”, fiind şi taina perpetuării lui. Primejdia care îl paşte pe copil îl paşte şi pe el. Uciderea este contrafacerea tainei conceperii, dar şi a tainei neamului.

"Doamne, Tu m-ai alcătuit în pântecele maicii mele.
Te voi lăuda, că sunt o făptura aşa de minunată" (Psalmul 138)
Copil sau ghem de celule?!
Majoritatea oamenilor nu ştiu ce se întâmplă în timpul unui avort. Nici femeile care au avortat nu ştiu că de fapt au omorât un copil. Ele "au auzit" că de fapt până în luna a treia este doar un ghem de celule şi nu un om adevărat. Nimic mai fals! Viaţa începe în momentul concepţiei.
Mamelor! După 8 săptămâni când se efectueză avortul, copilul are deja toate organele formate. Simţurile sunt prezente: ei simt durerea şi avortul devine un măcel. Le bate inima dar apoi se opreşte când va fi rupt în bucăţi prin chiuretaj sau prin aspiraţie.
Nu vă lăsaţi înşelate! Avortul nu este soluţia! Infomaţi-vă serios asupra tuturor consecinţelor avortului şi sfătuiţi-vă cu femei care au mai făcut avort. Nu vă lăsaţi copleşite de situaţie indiferent care ar fi aceasta. Dacă Dumnezeu a pus sufletul în copilul din pântecele vostru, El vă poate scoate din valurile mării, oricît de mare ar fi furtuna. Trebuie doar să îi cereţi ajutorul, iar aceasta nu vă costă nimic...