1. Ce este un bibliotecar?
-Bibliotecarul este un element stimulator, care nu se mărgineşte a fi numai un custode al depozitului de gândire şi artă, ci caută să fie un difuzor al culturii ce sălăşluieşte în incinta instituţiei cărţilor. El este un sacerdot al culturii cărţii şi nu poate fi decât un intelectual foarte informat şi dinamic. El nu este un funcţionar pasiv, ci un factor stimulator, care caută, cu orice prilej, să pună în mişcare cartea. El este un îndrumător al cititorului începător pe care îl poate modela prin sfaturile sale, în procesul evolutiv al lecturii, având mereu în faţa ochilor, poate cea mai cuprinzătoare definiţie a actului magic al lecturii, pe care a dat-o cronicarul român Miron Costin: ...că nu iaste altă mai frumoasă şi mai de folos în toată viaţa omului zăbavă, decât cetitul cărţilor.... Bibliotecarul trebuie să ducă o muncă într-adevăr diferenţiată în raport cu profilul bibliotecii sale şi al cititorilor care o frecventează. Corelând structura fondului de publicaţii cu setea şi necesităţile de lectură ale cititorului, bibliotecarul utilizează cele mai variate modalităţi de activare specifică, totdeauna determinate de voinţa dezvoltării armonioase a personalităţii umane. Aria lui de investigaţie trebuie să fie servită de cele mai moderne metode şi mijloace ale informării, graţie cărora el trebuie să poată pune la îndemâna cititorului ultimul document, ultima cercetare.
Un bibliotecar trebuie să fie el însuşi un mare, un pasionat cititor.
2. Ce este biblioteca?
-O bibliotecă nu este un depozit inert, o comoară îngheţată de valori nebănuite cuprinse sau expuse sistematic în rafturi, un templu babilonic care s-a înălţat de la unicatele manuscriselor, incunabulelor legate în lanţuri pentru a nu fi prădate în Evul Mediu, până la milioanele de exemplare, pe care le numără acum orice mare instituţie similară din lume. O bibliotecă este un templu al lecturii, al discursului în tovărăşia celor mai de seamă spirite ale culturii universale, de la îndepărtata Antichitate până la ultimii contemporani.
Biblioteca trebuie să fie un for de comunicare între cititori şi aceia care creează sau pun în circulaţie cărţile.
3. Ce trebuie sa faca un bibliotecar?
- El trebuie să aibă permanent în vedere faptul că primirea cititorilor reprezintă o componentă esenţială a muncii bibliotecarului, pentru că de modul în care cititorii sunt primiţi depind numeroşi factori legaţi de bunele raporturi ale bibliotecii cu utilizatorii săi. În relaţia cu cititorii este extrem de important aspectul uman. O bibliotecă, chiar cu acces liber, dar fără bibliotecar este tristă şi rece.
Dialogul cu cititorii este un lucru de care trebuie să se ţină seama în permanenţă. Primul contact are o importanţă deosebită pentru că acesta contribuie la fixarea imaginii bibliotecii în spiritul noului beneficiar. O primire proastă are efecte dezastruase şi de lungă durată. Pentru o bună primire a cititorului nu există reguli, ci exigenţe umane. Bibliotecarul trebuie să dovedească tact, să cunoască psihologia cititorului, să fie discret, să aibă disponibilitatea şi calmul de a-l asculta pe acesta. Este ideal să se dispună de un spaţiu dedicat primirii şi orientării cititorilor, unde să se afle în permanenţă un bibliotecar.
Serviciile culturale în general, serviciile de lectură, mai ales, prin finalităţile lor educative, satisfac nevoi şi aspiraţii ale indivizilor şi grupurilor sociale în perspectiva devenirii umane.
Încă din perioada tranziţiei, natura fenomenului lecturii se modifică profund. În primul rând se modifică cerinţele de lectură ale cititorilor, ca efect al nevoilor lor sociale, economice, civice, spirituale. Se impune revitalizarea rolului bibliotecii, ca instrument important al dezvoltării umane. Mutaţiile din domeniile economic şi social se reflectă şi la nivelul beneficiarilor serviciilor de lectură. Aceşti beneficiari vor fi reprezentaţi, din ce în ce mai mult de adulţi de toate vârstele. Cerinţele reconversiei forţei de muncă, în condiţiile economiei de piaţă, solicitând formare profesională continuă, abilitează lectura ca necesitate în orice moment al vieţii active a indivizilor.
În al doilea rând se modifică natura serviciilor menite a satisface trebuinţele de lectură. La cererile individuale şi foarte diferenţiate ale beneficiarilor, ele vor trebui să ofere răspunsuri individualizate.
Un lucru important, direct legat de protecţia culturii scrise, deopotrivă a producătorilor şi a consumatorilor, este completarea colecţiilor, care se confruntă cu numeroase probleme: alocaţiile bugetare nu sunt puse de acord cu evoluţia preţurilor, sistemul de informare anticipativă ca şi cel de difuzare sunt deficitare; modalităţile de plată exclusiv prin virament fac dificilă procurarea publicaţiilor şi cărţilor ce se desfac cu bani cash; sistemul de anticariat se pulverizează într-o multitudine de iniţiative private, la preţuri necontrolate şi în absenţa unor spaţii comerciale de profil, care să permită fluenţa informării, contactul ritmic şi completarea retroactivă coerentă; alocaţiile valutare pentru procurarea de cărţi din import sunt în continuă scădere, nepermiţând o viziune ştiinţifică şi proiectivă în acest sens. Sunt aspecte asupra cărora compartimentele de specialitate din ministerele de resort ar trbui să mediteze, după cum serviciile metodice ale marilor biblioteci ar trebui să întreprindă studii de diagnoză şi variante de programe pe care să le pună la dispoziţia factorilor de decizie.
Al doilea aspect ce trebuie avut în vedere este asigurarea accesului publicului la publicaţii. şi aceasta comportă două planuri: cel fizic şi cel informaţional. O simplă observaţie arată că afluxul de public în sălile bibliotecilor a crescut spectaculos în ultima vreme, determinat, în primul rând, de creşterea preţurilor la cărţile noi, căreia fondurile alocate nu-i pot face faţă, dar şi de aşezarea învăţmântului pe alte baze, studiul individual câştigând în pondere. Au contribuit la aceasta, de bună seamă, şi extinderea reţelei universitare în localităţi în care baza de informare o deţin, deocamdată, bibliotecile publice, interesul firesc faţă de o anumită literatură din fondurile tradiţionale, până de curând inaccesibilă, ca şi de cartea străină care, prin donaţii, dar şi prin achiziţii directe, a intrat masiv în colecţiile bibliotecilor, mişcarea profesiilor, diversificarea opţiunilor politice, implementarea economiei de piaţă, toate presupunând studiu şi informare la zi. Însă capacităţile de primire ale bibliotecilor au rămas aceleaşi, ajungându-se în unele biblioteci la uluitorul şi alarmantul indice de utilizare a unui loc la sala de lectură de patru. Nici depozitele şi secţiile cu acces direct la raft nu mai fac faţă pentru o conservare corespunzătoare şi o sistematizare funcţională a noilor achiziţii.
Mircea Eliade scria:„Cetim ca să trecem examene (deci lectura studiu), ca să omorâm timpul (deci lectura de loisir) sau cetim din profesiune (deci lectura informativă). Lectura ar putea fi un mijloc de alimentare spirituală continuă, nu numai un instrument de informaţie sau de contemplaţie.”
La câteva decenii după marele scriitor, Pamela Sence Richards, de la Rutgers University (SUA), afirma, în comunicarea Lectura şi cercetarea lecturii în SUA în sec. XX, că cercetarea este concentrată în SUA pe demonstrarea avantajelor lecturii faţă de alte forme de recreere şi pe dezvoltarea metodologiei de a măsura efectul lecturii. Lectura şi educaţia au fost componente vitale ale succesului industrializării şi afacerilor.
Ce studii trebuie sa ai sa poti deveni un bibliotecar?
Absolventii invatamantului superior de lunga sau de scurta durata, care la data trecerii pe functia corespunzatoare studiilor absolvite erau incadrati pe functii cu nivel de studii inferior, specifice domeniului in care au absolvit studiile
universitare, se incadreaza la gradul profesional corespunzator studiilor absolvite, la care se asigura o crestere cu pana la 20% a salariului de baza avut.
Asa cum se intelege din textul de lege, functia pe care o ocupa trebuie sa necesite studii superioare iar salariatul care este angajat cu studii medii sa aiba studiile superioare absolvite in domeniul respectiv.
Adica nu vei primi o marire de salariu si o incadrare pe post cu studii superioare in mod automat, doar daca ocupi un post care necesita studiile pe care le-ai finalizat.
Profilul bibliotecarului contemporan
"Discutiile care se fac în jurul cartii si al lecturii în revistele serioase ale tarii sau la televiziune sunt foarte adesea - cu regret o spunem - în afara cunoasterii adevarate a realitatii. Este jenant sa constati ca numerosi intelectuali, care trec drept oameni de carte, sunt atat de departe de adevaratele probleme ale bibliotecii contemporane, facand afirmatii eronate, hazardate, penibile chiar. Conceptele clasice de lectura si biblioteca, de bibliotecar prafuit cu manecute, "soarece de biblioteca" sunt de mult depasite.
Daca ar fi sa facem profilul bibliotecarului contemporan, acesta ar fi urmatorul: om care sta în fata unui computer si deschide pentru cititorul sau o fereastra spre lumea întreaga, spre mii de biblioteci de pe glob, pe care le aduce, gratie tehnologiei actuale, în fata utilizatorului sau, transformandu-le din biblioteci virtuale în biblioteci reale, prin priceperea sa, dar si om care pretuieste cartea tiparita si pe care stie sa o pretuiasca la adevarata valoare
M-am gandit sa scriu acest articol pentru a elogia munca celor care difuzeaza informatia stocata în biblioteci. As fi vrut sa scriu un articol fara tenta critica în aceasta zi de sarbatoare, dar trista realitate romaneasca m-a facut sa spun lucrurilor pe nume...
Ce as putea ura colegilor mei de ziua lor? In primul rand, sa-si onoreze cum se cuvine profesia spre a o pastra în randul marilor profesii intelectuale, apoi sa înteleaga bine fenomenul globalizarii în domeniul lor, acceptand si exploatand cu profesionalism tehnologia moderna, si, în sfarsit, sa stie sa lupte cu autoritatile pentru a li se acorda locul cuvenit în societatea romaneasca."
Cine poate fi bibliotecar în România?
Dacă tot s-a scris despre admiterea la biblioteconomie şi mă întrebam, retoric, de ce am face o asemenea facultate, poate merită văzut şi un posibil răspuns la întrebarea de mai sus. Teoretic vorbind (că practic s-ar putea să nu se mai facă angajări o bună perioadă, ba chiar ne temem reduceri), în bibliotecile publice din România absolut oricine poate fi bibliotecar. Singura condiţie serioasă este să aibă drept de muncă.
Conform situaţiei de fapt, se poate uşor vedea că poate avea orice fel de studii, de la medii până la superioare, în absolut orice profil, poate avea orice vechime, de la debutant în câmpul muncii până la pensionar reactivat (sigur, că mai nou, chestia cu pensionarii a căzut), orice experienţă în domeniu.
A, desigur că trebuie să îndeplinească condiţiile solicitate de angajator şi să reuşească la concursul pentru ocuparea postului. Aici sunt, însă, câteva mari enigme:
1. Stabilirea condiţiilor după criterii inaccesibile muritorilor de rând (am văzut condiţii a căror îndeplinire, prin intersectare, ducea, fără echivoc, la o mulţime cu un singur element – umanistic spus, profilul era atât de recognoscibil încât ar fi fost superfluuu să se pună şi condiţia, singura care lipsea, de altfel: „şi să-l cheme Stan Popescu”;
2. „Discreţia” cu care se face publicitatea: afişajul în locuri mai puţin călcate (pe dosul uşii, sub preşul de la intrare etc.) este de departe preferat anunţului cu litere de-o şchioapă în presă;
3. Ce verifică concursurile de ocupare a postului de bibliotecar? Memoria, cultura, ortografia, vaccinările la zi? Mister! Totul este la mâna angajatorului (lucru firesc numai până la un punct, dat fiind faptul că e vorba de instituţii bugetare, iar statul se numeşte România);
4. De ce nu e condiţie obligatorie învăţământul de profil? Ei, aici lucrurile sunt foarte încurcate…
Desfiinţarea învăţământului biblioteconomic, în 1974, a fost o lovitură grea, ale cărei urmări se simt până în zilele noastre. Încerc să-mi închipui interiorul întunecat al minţii care a zămislit ideea, şi nu pot. Drept urmare, în 1990, eram singura ţară din Europa fără învăţământ biblioteconomic, spune Mircea Regneală în Revista 22: Colapsul bibliotecilor româneşti http://www.revista22.ro/colapsul-bibliotecilor-romanesti-949.html şi Care mai e rostul bibliotecarului? http://www.revista22.ro/care-mai-e-rostul-bibliotecarului-2671.html. În acele condiţii, era firesc să angajezi personal cu altfel de studii, că nu aveai încotro. Dar, după ce s-a reînfiinţat învăţământul biblioteconomic, ar fi însemnat o mână de ajutor la consolidarea lui, impunerea unui privilegiu la angajarea în biblioteci. Aici am, totuşi, nişte mari semne de întrebare. Poate că problema recrutării personalului din biblioteci e mult mai spinoasă. Altfel, cum s-ar putea explica faptul că, la bulgari, de exemplu, unde a existat întotdeauna un formidabil învăţământ biblioteconomic, „la începutul anilor 1990, mai puţin de 30% din personalul care muncea în bibliotecile bulgare era calificat” (Iulia Savova – Formarea profesională în Bulgaria, în Buletinul bibliotecilor din Franţa, nr. 1/2008 http://www.bmms.ro/continut/xhtml/ro/BBF_online/Formarea_profesionala_in_bulgaria_2.html)
Rezumând: la noi, orice om, cu orice studii, cu orice vechime, se prezintă la un concurs (uneori destul de bizar dpdv al cerinţelor), după care, gata, e pus să lucreze în bibliotecă. Sigur că, în următorii ani, face două module de pregătire a cca. 14 zile fiecare şi primeşte şi un atestat. Mai există vreo profesie ce presupune studii superioare, care se poate face prin simpla prezentare la un examen stupid? Eu nu cred. Poţi să devii medic, inginer, profesor, economist în acest fel? Chiar dacă, prin absurd, ar zice cineva „da”, legea nu-ţi permite. De aceea am vrut să intitulez materialul ăsta, pe rând, Bibliotecar – cea mai accesibilă meserie din lume, România – Paradisul bibliotecarilor şi Bibliotecarul – omul fără însuşiri, dar în fond, lucrurile sunt parcă prea triste.
Mici concluzii: Poţi lua orice om de pe stradă să-l faci bibliotecar, nu trebuie să ştii mai nimic ca să lucrezi într-o bibliotecă, meseria se transmite cutumiar de la „maestru” la „ucenic”. De aici începe percepţia profesiei de bibliotecar, iar această situaţie nu ne ajută de loc la capitolul imagine, după cum nu ne ajută nici suplinirile excesive, nici voluntarii lăsaţi de izbelişte prin biblioteci, nici managerii fără cunoştinţe biblioteconomice. De aici rezultă şi serviciile tip supermatket: unde se găsesc pastele? acolo…
Precizare necesară: Vorbind despre cine poate fi bibliotecar în România, nu am vrut să intru în tenebrele cumetriilor, rudeniilor, a relaţiilor de familie, intereselor şi obligaţiilor finanţatorilor şi angajatorilor, nici în meandrele absconse ale numirilor de directori. Subiectul mă depăşeşte. Oricum, sunt convinsă că realitatea bate de departe (ne)vinovata mea imaginaţie.
Citate despre:
1. bibliotecă...
Mi-am imaginat întotdeauna Paradisul ca pe un fel de bibliotecă. (Jorge Luis Borges)
Bunica mea spunea mereu că Dumnezeu a făcut bibliotecile pentru ca oamenii să nu aibă nici o scuză să fie idioţi. (Joan Bauer)
O bibliotecă este o uşă spre numeroase vieţi. (Sharon Creech)
Biblioteca este templul învăţăturii, iar învăţătura a eliberat mai mulţi oameni decît toate războaiele din istorie. (Carl Thomas Rowan)
Biblioteca este un frigider pentru conservarea gîndurilor. (Herbert Samuel)
2. bibliotecari...
O carte este o creatură fragilă, ea suferă din cauza trecerii timpului, se teme de rozătoare, de elemente şi de mîinile stîngace astfel, bibliotecarul apără cartea nu doar împotriva oamenilor, ci şi a naturii şi îşi dedică viaţa acestui război cu forţele uitării. (Umberto Eco)
3. carte...
O cameră fără cărţi este ca un trup fără suflet. (Cicero)
Cu cărţile este la fel ca şi cu oamenii - o foarte mică parte joacă un rol măreţ; restul se pierd în mulţime. (Voltaire)
Atunci cînd mor, scriitorii devin cărţi, ceea ce este, pînă la urmă, o încarnare nu prea rea. (Jorge Luis Borges)
Oriunde sunt arse cărţi, în cele din urmă sunt arşi şi oameni. (Heinrich Heine)
Totul în lume există pentru a sfîrşi într-o carte. (Stephane Mallarmé)
4. lectură...
Cititul tuturor cărţilor bune este asemenea conversaţiei cu cei mai de seamă oameni ai secolelor trecute. (Descartes)
Atunci cînd întîlnim un intelectual de marcă, trebuie să-l întrebăm ce cărţi citeşte. (Ralph Waldo Emerson)
Cel care nu citeşte cărţi bune nu este mai presus de cel care nu le citeşte. (Mark Twain)
O lectură bună convenţională este de obicei o lectură proastă, o baie relaxantă în ceea ce ştim deja. O adevărată lectură bună este, negreşit, un act de creaţie inovatoare în care noi, cititorii, devenim conspiratori. (Malcolm Bradbury)
Bibliotecari celebri:
Nicolae Iorga
Ioan Bianu
Dan Simionescu
Spiru Haret
Bibliotecari mai puţin cunoscuţi ca bibliotecari:
o Casanova a lucrat 13 ani ca bibliotecar la castelul Contelui Waldestein din Boemia.
o J. Edgar Hoover a fost, timp de cinci ani, catalogator la Biblioteca Congresului, înainte de a deveni directorul FBI.
o Mao şi-a petrecut ceva timp în secţia de periodice a Bibliotecii Universitare din Beijing.
o Alexandru Soljeniţîn a fost bibliotecarul închisorii în care a petrecut şapte ani de detenţie.
o Benjamin Franklin a fost, pentru o scurtă perioadă, bibliotecar la Library Company din Philadelphia şi este considerat fondator, în 1731, al primei biblioteci pe bază de subcripţie din America, predecesoarea bibliotecii publice de azi.
o Legenda ne vesteşte cum că călugărul – Diaconul Grigorii Otrepiev, viitorul Dumitru I fals, a fost bibliotecar la mănăstirea Ciudov. Trăia în chelia arhimandritului şi era considerat ca un “cărturar” şi “scriitor bun”.
o Eroina prevestitoare de rău din poveştile populare ruse Baba Iaga, deţinătoarea “Bibliotecii cu ghemuri”, adică bibliotecară, trăia liniştit în cocioaba ei pe picioare de găină şi le arăta rătăciţilor “Ivani Ţarevici” tehnologia scrierii cu noduri – aţe cu semne din noduri, depănate în ghem. Destrămînd ghemul, Ivanii citeau semnele din noduri şi în felul acesta, aflau cum pot ajunge la destinaţie. Pare-se că Ţarevicii erau nişte cititori cam nedisciplinaţi, fiindcă poveştile trec sub vedere întoarcerea ghemurilor la punctul de eliberare.
