Până acum, recunosc că nu am citit nici-o carte de Gabriel Garcia Marquez, deşi auzisem de el, în special de “Dragoste în vremea holerei”. Am stat mult timp în faţa numeroaselor cărţi scrise de el, la bibliotecă şi până la urmă m-am hotărât să o citesc pe aceasta de faţă, în special pentru substantivul "singurătate" din titlu şi paragraful de pe coperta din spate: “ "Un veac de singurătate" este prima opera literară, de la Cartea Facerii încoace, care ar trebui citită de întreaga omenire.” New York Times, şi să nu uităm de aspectul carţii.
Bineînţeles, este o carte de mare valoare. Ironia e că mie nu prea mi-a plăcut. E ciudat să spun asta şi mă simt un pic “vinovată”. E ca şi cum ţi-ar fi frică să ieşi pe stradă şi să strigi că “pur şi simplu nu iţi place”. Sunt conştientă că eu nu prea am suficiente cunoştinţe în literatură ca să recunosc adevărata valoare a acestei cărţi. Într-un fel, chiar aşa este: "Un veac de singurătate" este prima carte citită de mine, în care actiunea se desfăşoară timp de un întreg secol. Recunosc că acesta nu e stilul care mă atrage, care mă face să dau pagină după pagină şi să am aceleaşi trăiri ca ale poetului. Prefer carţile în care acţiunea este mai înceată, nu în sensul de plictisitoare, ci în sensul timpului. Prefer secvenţele desfăşurate pe multe pagini, cu destule detalii. Şi nu în ultimul rând, prefer dialogul; dialog ce este aproape inexistent în "Un veac de singurătate". Totuşi, recunosc faptul că aceasta este o operă care îşi merită titlul de "carte de Nobel" ,care merită aşezată pe raftul cu volume de Shakespeare, Goethe, Tolstoi, pentru că aici îi este locul.
Cât despre povestea propriu-zisă redactată în carte, nu prea am ce spune. În special pentru că nu prea am înteles-o şi nici nu mi-am dat interesul să o înteleg; recunosc că dacă mi-aşi fi dat interesul şi a-şi fi fost mai atenta în timp ce răsfoiam acele pagini, ajungeam într-un final să o înteleg şi să spun cu inima împăcată şi cu voce tare :" Da! Această carte este cea mai bună carte care am citit-o". Iar arborele genealogic al familie Buendia este mult prea înalt. Un lucru care pot spune că m-a deranjat ar fi numele personajelor; am găsit în paginile cărţii atât de multe personaje încât ajunsesem să mă încurc şi să nu îmi mai dau seama al cui fiu era unul, care era frate cu care şi multe alte lucruri incomode.
Recunosc că într-un final am ajuns ca părerile mele despre aceasta carte, să fie unele contradictorii, şi multi m-ă vor judeca dar... aceasta este parerea mea sinceră legată de "Un veac de singurătate".
Casablanca ..melodia lenta originala
Asculta mai multe audio diverse
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu