Potrivit programului „Sărbătorilor Iaşului”, astăzi este prima zi din cadrul acestei manifestări anuale a oraşului. Dacă la ediţiile anterioare Sărbătorile se desfăşurau pe parcursul a maxim două săptămâni, în acest an programul a fost încărcat cu evenimente „împrumutate”, ajungând să parcurgă peste trei săptămâni. În programul acestei prime zile, Primăria a introdus sub titulatura de „organizator” mai multe evenimente în a căror desfăşurare nu are nici un merit, fiind vorba despre Festivalul Internaţional de Film, Festivalul Internaţional de Teatru pentru Copii şi Tineret „Luceafărul”, seri culturale în cadrul evenimentului „Biserica Armeană în istoria Iaşului”, Zilele Facultăţii de Mecanică, simpozioane şi expoziţii organizate de Palatul Copiilor, Muzeul „Vasile Pogor” sau Biserica Pogorârea „Sfântului Duh”
Singurele evenimente organizate de municipalitate se referă la un concurs de fotografii şi un campionat de fotbal între instituţii. Pe măsura acestor manifestări se vor încadra mai toate acţiunile din programul ce va fi oferit ieşenilor, dar şi pelerinilor veniţi din toate colţurile ţării.
Sfânta Parascheva s-a născut în satul Epivat din Tracia răsăriteană, la începutul secolului al XI-lea, provenind dintr- o familie cu credinţă în Dumneazeu. Apoi, la vârsta de 15 ani s-a dedicat vieţii monahale. În prezent este recunoscută în special de bisericile ortodoxe din România, Grecia, Bulgaria, Rusia şi Serbia.
Moaştele Sfintei Parascheva au ajuns la Iaşi în 1641 pe vremea domnitorului Vasile Lupu, fiind depuse la Biserica Sfinţii Trei Ierarhi. În popor, Sfintei Parascheva i se mai spune şi Sfanta Vineri.
Sfanta Parascheva este considerată ocrotitoarea Moldovei şi a Bucovinei, fiind cea mai populară dintre toţi sfinţii ale căror moaşte se află în Romînia. Creştinii cred în puterea moaştelor de a face minuni.
Sărbătoarea Sfintei Parascheva – 14 octombrie
Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva şi totodată Hramul Catedralei Mitropolitane din Iaşi a devenit, în ultimii 15 ani, o manifestare creştină de amploare pentru zona Moldovei. Cu această ocazie la Iaşi ajung în pelerinaj circa 1 milion de pelerini, mare parte dintre aceştia aşteptând ore în şir la un rând care se întinde pe 2-3 kilometri pentru a ajunge să se închine la racla cu moaştele sfinte.
În general, în ziua de 12 octombrie are loc scoaterea din biserică a raclei Sfintei Parascheva, care este depusă pe esplanada Catedralei Mitropolitane. Apoi, pe data de 13 octombrie, când este ziua dedicată sărbătorii, se organizează o procesiune pe strazile din jur.
În ultimii ani, alături de moaştele Sfintei Parascheva au mai fost aduse şi moaşte ale altor sfinţi importanţi, cum ar fi: Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Nectarie de Eghina şi Sf. Andrei. După procesiune, racla sfânta este depusă dn nou în curtea Catedralei Mitropolitane pentru ca pelerinii să se poată închina.
De asemenea, după Slujba de hram, Primăria organizează masa pelerinilor, unde se servesc mâncăruri tradiţionale.
Sărbătoarea Sfintei Parascheva:
Sărbătorile Iaşului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu