joi, 16 decembrie 2010
joi, 9 decembrie 2010
vineri, 12 noiembrie 2010
Vrei sa fii bibliotecar sau nu?!
1. Ce este un bibliotecar?
-Bibliotecarul este un element stimulator, care nu se mărgineşte a fi numai un custode al depozitului de gândire şi artă, ci caută să fie un difuzor al culturii ce sălăşluieşte în incinta instituţiei cărţilor. El este un sacerdot al culturii cărţii şi nu poate fi decât un intelectual foarte informat şi dinamic. El nu este un funcţionar pasiv, ci un factor stimulator, care caută, cu orice prilej, să pună în mişcare cartea. El este un îndrumător al cititorului începător pe care îl poate modela prin sfaturile sale, în procesul evolutiv al lecturii, având mereu în faţa ochilor, poate cea mai cuprinzătoare definiţie a actului magic al lecturii, pe care a dat-o cronicarul român Miron Costin: ...că nu iaste altă mai frumoasă şi mai de folos în toată viaţa omului zăbavă, decât cetitul cărţilor.... Bibliotecarul trebuie să ducă o muncă într-adevăr diferenţiată în raport cu profilul bibliotecii sale şi al cititorilor care o frecventează. Corelând structura fondului de publicaţii cu setea şi necesităţile de lectură ale cititorului, bibliotecarul utilizează cele mai variate modalităţi de activare specifică, totdeauna determinate de voinţa dezvoltării armonioase a personalităţii umane. Aria lui de investigaţie trebuie să fie servită de cele mai moderne metode şi mijloace ale informării, graţie cărora el trebuie să poată pune la îndemâna cititorului ultimul document, ultima cercetare.
Un bibliotecar trebuie să fie el însuşi un mare, un pasionat cititor.
2. Ce este biblioteca?
-O bibliotecă nu este un depozit inert, o comoară îngheţată de valori nebănuite cuprinse sau expuse sistematic în rafturi, un templu babilonic care s-a înălţat de la unicatele manuscriselor, incunabulelor legate în lanţuri pentru a nu fi prădate în Evul Mediu, până la milioanele de exemplare, pe care le numără acum orice mare instituţie similară din lume. O bibliotecă este un templu al lecturii, al discursului în tovărăşia celor mai de seamă spirite ale culturii universale, de la îndepărtata Antichitate până la ultimii contemporani.
Biblioteca trebuie să fie un for de comunicare între cititori şi aceia care creează sau pun în circulaţie cărţile.
3. Ce trebuie sa faca un bibliotecar?
- El trebuie să aibă permanent în vedere faptul că primirea cititorilor reprezintă o componentă esenţială a muncii bibliotecarului, pentru că de modul în care cititorii sunt primiţi depind numeroşi factori legaţi de bunele raporturi ale bibliotecii cu utilizatorii săi. În relaţia cu cititorii este extrem de important aspectul uman. O bibliotecă, chiar cu acces liber, dar fără bibliotecar este tristă şi rece.
Dialogul cu cititorii este un lucru de care trebuie să se ţină seama în permanenţă. Primul contact are o importanţă deosebită pentru că acesta contribuie la fixarea imaginii bibliotecii în spiritul noului beneficiar. O primire proastă are efecte dezastruase şi de lungă durată. Pentru o bună primire a cititorului nu există reguli, ci exigenţe umane. Bibliotecarul trebuie să dovedească tact, să cunoască psihologia cititorului, să fie discret, să aibă disponibilitatea şi calmul de a-l asculta pe acesta. Este ideal să se dispună de un spaţiu dedicat primirii şi orientării cititorilor, unde să se afle în permanenţă un bibliotecar.
Serviciile culturale în general, serviciile de lectură, mai ales, prin finalităţile lor educative, satisfac nevoi şi aspiraţii ale indivizilor şi grupurilor sociale în perspectiva devenirii umane.
Încă din perioada tranziţiei, natura fenomenului lecturii se modifică profund. În primul rând se modifică cerinţele de lectură ale cititorilor, ca efect al nevoilor lor sociale, economice, civice, spirituale. Se impune revitalizarea rolului bibliotecii, ca instrument important al dezvoltării umane. Mutaţiile din domeniile economic şi social se reflectă şi la nivelul beneficiarilor serviciilor de lectură. Aceşti beneficiari vor fi reprezentaţi, din ce în ce mai mult de adulţi de toate vârstele. Cerinţele reconversiei forţei de muncă, în condiţiile economiei de piaţă, solicitând formare profesională continuă, abilitează lectura ca necesitate în orice moment al vieţii active a indivizilor.
În al doilea rând se modifică natura serviciilor menite a satisface trebuinţele de lectură. La cererile individuale şi foarte diferenţiate ale beneficiarilor, ele vor trebui să ofere răspunsuri individualizate.
Un lucru important, direct legat de protecţia culturii scrise, deopotrivă a producătorilor şi a consumatorilor, este completarea colecţiilor, care se confruntă cu numeroase probleme: alocaţiile bugetare nu sunt puse de acord cu evoluţia preţurilor, sistemul de informare anticipativă ca şi cel de difuzare sunt deficitare; modalităţile de plată exclusiv prin virament fac dificilă procurarea publicaţiilor şi cărţilor ce se desfac cu bani cash; sistemul de anticariat se pulverizează într-o multitudine de iniţiative private, la preţuri necontrolate şi în absenţa unor spaţii comerciale de profil, care să permită fluenţa informării, contactul ritmic şi completarea retroactivă coerentă; alocaţiile valutare pentru procurarea de cărţi din import sunt în continuă scădere, nepermiţând o viziune ştiinţifică şi proiectivă în acest sens. Sunt aspecte asupra cărora compartimentele de specialitate din ministerele de resort ar trbui să mediteze, după cum serviciile metodice ale marilor biblioteci ar trebui să întreprindă studii de diagnoză şi variante de programe pe care să le pună la dispoziţia factorilor de decizie.
Al doilea aspect ce trebuie avut în vedere este asigurarea accesului publicului la publicaţii. şi aceasta comportă două planuri: cel fizic şi cel informaţional. O simplă observaţie arată că afluxul de public în sălile bibliotecilor a crescut spectaculos în ultima vreme, determinat, în primul rând, de creşterea preţurilor la cărţile noi, căreia fondurile alocate nu-i pot face faţă, dar şi de aşezarea învăţmântului pe alte baze, studiul individual câştigând în pondere. Au contribuit la aceasta, de bună seamă, şi extinderea reţelei universitare în localităţi în care baza de informare o deţin, deocamdată, bibliotecile publice, interesul firesc faţă de o anumită literatură din fondurile tradiţionale, până de curând inaccesibilă, ca şi de cartea străină care, prin donaţii, dar şi prin achiziţii directe, a intrat masiv în colecţiile bibliotecilor, mişcarea profesiilor, diversificarea opţiunilor politice, implementarea economiei de piaţă, toate presupunând studiu şi informare la zi. Însă capacităţile de primire ale bibliotecilor au rămas aceleaşi, ajungându-se în unele biblioteci la uluitorul şi alarmantul indice de utilizare a unui loc la sala de lectură de patru. Nici depozitele şi secţiile cu acces direct la raft nu mai fac faţă pentru o conservare corespunzătoare şi o sistematizare funcţională a noilor achiziţii.
Mircea Eliade scria:„Cetim ca să trecem examene (deci lectura studiu), ca să omorâm timpul (deci lectura de loisir) sau cetim din profesiune (deci lectura informativă). Lectura ar putea fi un mijloc de alimentare spirituală continuă, nu numai un instrument de informaţie sau de contemplaţie.”
La câteva decenii după marele scriitor, Pamela Sence Richards, de la Rutgers University (SUA), afirma, în comunicarea Lectura şi cercetarea lecturii în SUA în sec. XX, că cercetarea este concentrată în SUA pe demonstrarea avantajelor lecturii faţă de alte forme de recreere şi pe dezvoltarea metodologiei de a măsura efectul lecturii. Lectura şi educaţia au fost componente vitale ale succesului industrializării şi afacerilor.
Ce studii trebuie sa ai sa poti deveni un bibliotecar?
Absolventii invatamantului superior de lunga sau de scurta durata, care la data trecerii pe functia corespunzatoare studiilor absolvite erau incadrati pe functii cu nivel de studii inferior, specifice domeniului in care au absolvit studiile
universitare, se incadreaza la gradul profesional corespunzator studiilor absolvite, la care se asigura o crestere cu pana la 20% a salariului de baza avut.
Asa cum se intelege din textul de lege, functia pe care o ocupa trebuie sa necesite studii superioare iar salariatul care este angajat cu studii medii sa aiba studiile superioare absolvite in domeniul respectiv.
Adica nu vei primi o marire de salariu si o incadrare pe post cu studii superioare in mod automat, doar daca ocupi un post care necesita studiile pe care le-ai finalizat.
Profilul bibliotecarului contemporan
"Discutiile care se fac în jurul cartii si al lecturii în revistele serioase ale tarii sau la televiziune sunt foarte adesea - cu regret o spunem - în afara cunoasterii adevarate a realitatii. Este jenant sa constati ca numerosi intelectuali, care trec drept oameni de carte, sunt atat de departe de adevaratele probleme ale bibliotecii contemporane, facand afirmatii eronate, hazardate, penibile chiar. Conceptele clasice de lectura si biblioteca, de bibliotecar prafuit cu manecute, "soarece de biblioteca" sunt de mult depasite.
Daca ar fi sa facem profilul bibliotecarului contemporan, acesta ar fi urmatorul: om care sta în fata unui computer si deschide pentru cititorul sau o fereastra spre lumea întreaga, spre mii de biblioteci de pe glob, pe care le aduce, gratie tehnologiei actuale, în fata utilizatorului sau, transformandu-le din biblioteci virtuale în biblioteci reale, prin priceperea sa, dar si om care pretuieste cartea tiparita si pe care stie sa o pretuiasca la adevarata valoare
M-am gandit sa scriu acest articol pentru a elogia munca celor care difuzeaza informatia stocata în biblioteci. As fi vrut sa scriu un articol fara tenta critica în aceasta zi de sarbatoare, dar trista realitate romaneasca m-a facut sa spun lucrurilor pe nume...
Ce as putea ura colegilor mei de ziua lor? In primul rand, sa-si onoreze cum se cuvine profesia spre a o pastra în randul marilor profesii intelectuale, apoi sa înteleaga bine fenomenul globalizarii în domeniul lor, acceptand si exploatand cu profesionalism tehnologia moderna, si, în sfarsit, sa stie sa lupte cu autoritatile pentru a li se acorda locul cuvenit în societatea romaneasca."
Cine poate fi bibliotecar în România?
Dacă tot s-a scris despre admiterea la biblioteconomie şi mă întrebam, retoric, de ce am face o asemenea facultate, poate merită văzut şi un posibil răspuns la întrebarea de mai sus. Teoretic vorbind (că practic s-ar putea să nu se mai facă angajări o bună perioadă, ba chiar ne temem reduceri), în bibliotecile publice din România absolut oricine poate fi bibliotecar. Singura condiţie serioasă este să aibă drept de muncă.
Conform situaţiei de fapt, se poate uşor vedea că poate avea orice fel de studii, de la medii până la superioare, în absolut orice profil, poate avea orice vechime, de la debutant în câmpul muncii până la pensionar reactivat (sigur, că mai nou, chestia cu pensionarii a căzut), orice experienţă în domeniu.
A, desigur că trebuie să îndeplinească condiţiile solicitate de angajator şi să reuşească la concursul pentru ocuparea postului. Aici sunt, însă, câteva mari enigme:
1. Stabilirea condiţiilor după criterii inaccesibile muritorilor de rând (am văzut condiţii a căror îndeplinire, prin intersectare, ducea, fără echivoc, la o mulţime cu un singur element – umanistic spus, profilul era atât de recognoscibil încât ar fi fost superfluuu să se pună şi condiţia, singura care lipsea, de altfel: „şi să-l cheme Stan Popescu”;
2. „Discreţia” cu care se face publicitatea: afişajul în locuri mai puţin călcate (pe dosul uşii, sub preşul de la intrare etc.) este de departe preferat anunţului cu litere de-o şchioapă în presă;
3. Ce verifică concursurile de ocupare a postului de bibliotecar? Memoria, cultura, ortografia, vaccinările la zi? Mister! Totul este la mâna angajatorului (lucru firesc numai până la un punct, dat fiind faptul că e vorba de instituţii bugetare, iar statul se numeşte România);
4. De ce nu e condiţie obligatorie învăţământul de profil? Ei, aici lucrurile sunt foarte încurcate…
Desfiinţarea învăţământului biblioteconomic, în 1974, a fost o lovitură grea, ale cărei urmări se simt până în zilele noastre. Încerc să-mi închipui interiorul întunecat al minţii care a zămislit ideea, şi nu pot. Drept urmare, în 1990, eram singura ţară din Europa fără învăţământ biblioteconomic, spune Mircea Regneală în Revista 22: Colapsul bibliotecilor româneşti http://www.revista22.ro/colapsul-bibliotecilor-romanesti-949.html şi Care mai e rostul bibliotecarului? http://www.revista22.ro/care-mai-e-rostul-bibliotecarului-2671.html. În acele condiţii, era firesc să angajezi personal cu altfel de studii, că nu aveai încotro. Dar, după ce s-a reînfiinţat învăţământul biblioteconomic, ar fi însemnat o mână de ajutor la consolidarea lui, impunerea unui privilegiu la angajarea în biblioteci. Aici am, totuşi, nişte mari semne de întrebare. Poate că problema recrutării personalului din biblioteci e mult mai spinoasă. Altfel, cum s-ar putea explica faptul că, la bulgari, de exemplu, unde a existat întotdeauna un formidabil învăţământ biblioteconomic, „la începutul anilor 1990, mai puţin de 30% din personalul care muncea în bibliotecile bulgare era calificat” (Iulia Savova – Formarea profesională în Bulgaria, în Buletinul bibliotecilor din Franţa, nr. 1/2008 http://www.bmms.ro/continut/xhtml/ro/BBF_online/Formarea_profesionala_in_bulgaria_2.html)
Rezumând: la noi, orice om, cu orice studii, cu orice vechime, se prezintă la un concurs (uneori destul de bizar dpdv al cerinţelor), după care, gata, e pus să lucreze în bibliotecă. Sigur că, în următorii ani, face două module de pregătire a cca. 14 zile fiecare şi primeşte şi un atestat. Mai există vreo profesie ce presupune studii superioare, care se poate face prin simpla prezentare la un examen stupid? Eu nu cred. Poţi să devii medic, inginer, profesor, economist în acest fel? Chiar dacă, prin absurd, ar zice cineva „da”, legea nu-ţi permite. De aceea am vrut să intitulez materialul ăsta, pe rând, Bibliotecar – cea mai accesibilă meserie din lume, România – Paradisul bibliotecarilor şi Bibliotecarul – omul fără însuşiri, dar în fond, lucrurile sunt parcă prea triste.
Mici concluzii: Poţi lua orice om de pe stradă să-l faci bibliotecar, nu trebuie să ştii mai nimic ca să lucrezi într-o bibliotecă, meseria se transmite cutumiar de la „maestru” la „ucenic”. De aici începe percepţia profesiei de bibliotecar, iar această situaţie nu ne ajută de loc la capitolul imagine, după cum nu ne ajută nici suplinirile excesive, nici voluntarii lăsaţi de izbelişte prin biblioteci, nici managerii fără cunoştinţe biblioteconomice. De aici rezultă şi serviciile tip supermatket: unde se găsesc pastele? acolo…
Precizare necesară: Vorbind despre cine poate fi bibliotecar în România, nu am vrut să intru în tenebrele cumetriilor, rudeniilor, a relaţiilor de familie, intereselor şi obligaţiilor finanţatorilor şi angajatorilor, nici în meandrele absconse ale numirilor de directori. Subiectul mă depăşeşte. Oricum, sunt convinsă că realitatea bate de departe (ne)vinovata mea imaginaţie.
Citate despre:
1. bibliotecă...
Mi-am imaginat întotdeauna Paradisul ca pe un fel de bibliotecă. (Jorge Luis Borges)
Bunica mea spunea mereu că Dumnezeu a făcut bibliotecile pentru ca oamenii să nu aibă nici o scuză să fie idioţi. (Joan Bauer)
O bibliotecă este o uşă spre numeroase vieţi. (Sharon Creech)
Biblioteca este templul învăţăturii, iar învăţătura a eliberat mai mulţi oameni decît toate războaiele din istorie. (Carl Thomas Rowan)
Biblioteca este un frigider pentru conservarea gîndurilor. (Herbert Samuel)
2. bibliotecari...
O carte este o creatură fragilă, ea suferă din cauza trecerii timpului, se teme de rozătoare, de elemente şi de mîinile stîngace astfel, bibliotecarul apără cartea nu doar împotriva oamenilor, ci şi a naturii şi îşi dedică viaţa acestui război cu forţele uitării. (Umberto Eco)
3. carte...
O cameră fără cărţi este ca un trup fără suflet. (Cicero)
Cu cărţile este la fel ca şi cu oamenii - o foarte mică parte joacă un rol măreţ; restul se pierd în mulţime. (Voltaire)
Atunci cînd mor, scriitorii devin cărţi, ceea ce este, pînă la urmă, o încarnare nu prea rea. (Jorge Luis Borges)
Oriunde sunt arse cărţi, în cele din urmă sunt arşi şi oameni. (Heinrich Heine)
Totul în lume există pentru a sfîrşi într-o carte. (Stephane Mallarmé)
4. lectură...
Cititul tuturor cărţilor bune este asemenea conversaţiei cu cei mai de seamă oameni ai secolelor trecute. (Descartes)
Atunci cînd întîlnim un intelectual de marcă, trebuie să-l întrebăm ce cărţi citeşte. (Ralph Waldo Emerson)
Cel care nu citeşte cărţi bune nu este mai presus de cel care nu le citeşte. (Mark Twain)
O lectură bună convenţională este de obicei o lectură proastă, o baie relaxantă în ceea ce ştim deja. O adevărată lectură bună este, negreşit, un act de creaţie inovatoare în care noi, cititorii, devenim conspiratori. (Malcolm Bradbury)
Bibliotecari celebri:
Nicolae Iorga
Ioan Bianu
Dan Simionescu
Spiru Haret
Bibliotecari mai puţin cunoscuţi ca bibliotecari:
o Casanova a lucrat 13 ani ca bibliotecar la castelul Contelui Waldestein din Boemia.
o J. Edgar Hoover a fost, timp de cinci ani, catalogator la Biblioteca Congresului, înainte de a deveni directorul FBI.
o Mao şi-a petrecut ceva timp în secţia de periodice a Bibliotecii Universitare din Beijing.
o Alexandru Soljeniţîn a fost bibliotecarul închisorii în care a petrecut şapte ani de detenţie.
o Benjamin Franklin a fost, pentru o scurtă perioadă, bibliotecar la Library Company din Philadelphia şi este considerat fondator, în 1731, al primei biblioteci pe bază de subcripţie din America, predecesoarea bibliotecii publice de azi.
o Legenda ne vesteşte cum că călugărul – Diaconul Grigorii Otrepiev, viitorul Dumitru I fals, a fost bibliotecar la mănăstirea Ciudov. Trăia în chelia arhimandritului şi era considerat ca un “cărturar” şi “scriitor bun”.
o Eroina prevestitoare de rău din poveştile populare ruse Baba Iaga, deţinătoarea “Bibliotecii cu ghemuri”, adică bibliotecară, trăia liniştit în cocioaba ei pe picioare de găină şi le arăta rătăciţilor “Ivani Ţarevici” tehnologia scrierii cu noduri – aţe cu semne din noduri, depănate în ghem. Destrămînd ghemul, Ivanii citeau semnele din noduri şi în felul acesta, aflau cum pot ajunge la destinaţie. Pare-se că Ţarevicii erau nişte cititori cam nedisciplinaţi, fiindcă poveştile trec sub vedere întoarcerea ghemurilor la punctul de eliberare.
joi, 11 noiembrie 2010
miercuri, 3 noiembrie 2010
îmi pare rău!
Bună! Îmi pare rău, dar nu am găsit ecranizare după filmul " Un veac de singurătate" de Gabriel Garcia Marquez. Am înţeles că a existat o ecranizare după acest film, dar fiind vechi, nu l-am găsit. Îmi pare rĂu! V-oi Încerca sĂ Îl mai caut:)
joi, 28 octombrie 2010
Internet în siguranţă!
Pentru copii
Internetul poate fi o sursă de divertisment, dar poate avea şi aspecte mai puţin plăcute.
-Cereţi mereu permisiunea adulţilor pentru a folosi Internet-ul.
-Nu aranjaţi o întâlnire cu o persoană pe care aţi cunoscut-o on-line, oricât de bine credeţi că o cunoaşteţi.
-Unele site-uri care au adresele dvs. de mail vă pot "bombarda" cu tot felul de mesaje prin care încearcă să vă convingă să cumpăraţi anumite produse (spamming).
-Nu vă faceţi publice on-line numele întreg, adresa completă, numerele de telefon, adresa de mail, adresa şcolii la care învăţaţi şi numele prietenilor dvs. Anumite persoane se pot folosi de aceste informaţii pentru a lua legătura cu dvs.
-Ştergeţi mesajele provenite de la persoane sau firme pe care nu le cunoaşteţi.
Site-ul "e.enciclopedia" nu recomandă chat-uri, dar dacă le folosiţi, urmaţi câteva sfaturi:
\
Chat-urile sunt distractive, dar ţineţi minte că persoana cu care vorbiţi este un străin.
-Este bine ca un adult de încredere să ştie când intraţi pe chat sau vă înscrieţi pe astfel de site-uri.
- Parolele şi poreclele ar trebui să fie secrete.
-Dacă sunteţi îngrijorat de ceea ce aţi scris pe un chat, ar trebui să vorbiţi cu un adult de încredere despre această problemă.
-Nu uitaţi că puteţi renunţa în orice clipă la aceste chat-uri dacă vă îngrijorează ceva.
- Puteţi descărca sau printa aceste sfaturi
-Filtru software pentru adulţi
- Există în prezent diverse softuri care protejează navigarea pe Internet. Astfel, cel care navighează este scutit de site-uri cu imagini violente, având opţiunea să seteze aceste preferinţe. Unele dintre aceste softuri au opţiunea de selectare a unor site-uri potrivite sau nepotrivite. Cele potrivite pot fi vizitate şi de copii.
În acest sens, iată câteva adrese de site-uri care vă pot ajuta să salvaţi aceste preferinţe la paginile de Internet, blocând accesul la paginile pe care nu doriţi să le vizitaţi:
http://www.safesurf.com/
http://www.cyberpatrol.com
http://www.netnanny.com
http://www.cybersitter.com
Este adevărat că nici un soft nu poate filtra în totalitate accesul la site-urile "nepotrivite" care circulă pe Internet. Se poate întâmpla şi ca aceste softuri să blocheze accesul la site-uri "potrivite". Este bine de ştiut că şi un student priceput poate opera astfel de modificări de soft pe un PC. Nici un astfel de soft nu poate însă înlocui o discuţie părinte - copil.
-BBC oferă câteva informaţii preţioase pentru copii la adresele:
http://www.bbc.co.uk/cbbc/help/safesurf.shtml
-BBCi ChatGuide:
http://www.bbc.co.uk/chatguide
alte adrese folositoare:
-Internet Watch Foundation:
http://www.iwf.org.uk
Alte site-uri utile:
Atât Marea Britanie, cât şi SUA au site-uri de navigare pe Internet în siguranţă:
-Marea Britanie
http://www.thinkuknow.co.uk/
-SUA
http://www.fbi.gov/publications/pguide/pguidee.htm
Filtre de căutare Google
Pentru a afla mai multe despre acestea, Google vă oferă câteva informaţii importante :
-Securizarea setărilor din browser;
-Puteţi securiza conţinutul ilustrat de pe Internet cu ajutorul a numeroase instrumente. Astfel, puteţi alege să vedeţi numai materiale accesibile şi copiilor.
Ştiind aceste lucruri, vă va fi uşor să schimbaţi aceste setări.
-Opţiunile Internet din "Tools" de pe browser şi pe Internet Explorer la "Content".
Puteţi selecta o opţiune de securitate sau de confidenţialitate, setată la orice nivel doriţi.
-În Netscape, selectaţi meniul 'Edit', alegeţi 'Preferences', apoi selectaţi setările 'Security' sau 'Privacy' înainte de a alege nivelul de conţinut informativ la care doriţi ca şi copilul Dvs. să aibă acces.
Pentru mai multe informaţii de la Microsoft accesaţi această adresă:
http://www.microsoft.com/windows/ie/evaluation/features/indepth
/contentadv.asp
Puteţi obţine detalii tehnice şi la această adresă:
http://www.icra.org/faq/
Chat în siguranţă
-e.enciclopedia nu are link-uri către “chatroom” sau pe “message board” care să aibă mare succes în rândul tinerilor.
Pe această cale, tinerii pot comunica despre diverse subiecte care îi interesează, dar această metodă ridică problema siguranţei.
-Internetul asigură anonimatul persoanelor care intră pe chat şi care îşi declară o altă identitate decât cea reală.
-Asiguraţi-vă că şi minorii ştiu aceste lucruri. Este bine să îi sfătuiţi să nu dezvăluie date personale, precum numărul de telefon, adresa de mail şi numele şcolii la care învaţă.
-Nu puteţi să îi împiedicaţi să intre pe chat-uri, dar, cel puţin îi puteţi sfătui să aleagă unul decent.
-Plecând de la ideea că aceste chat-uri sunt, până la urmă, surse de divertisment, este bine să vă asiguraţi că minorii vă pot spune subiectele de discuţie, oricât de supărător ar fi acest lucru.
-În cazul în care copilul Dvs. primeşte un mesaj nepotrivit, este bine ca el să ştie că nu este vina sa: oricui i se poate întâmpla ceva similar.
-n acest caz, puteţi lua legătura cu persoana care moderează chat-ul respectiv.
Puteţi găsi mai multe informaţii la adresa:
www.chatdanger.com
asigurată de Childnet
De asemenea,
http://www.nch.org.uk/itok/
-una dintre cele mai importante fundaţii de protecţie a minorilor, oferă informaţii şi sfaturi pentru siguranţa copiilor care accesează Internet-ul.
-Alegerea celui mai bun site
-Fiecare cuvânt-cheie din carte poate fi introdus pe orice pagină de Internet. Documentariştii noştri au ales numere pentru alte pagini care merită a fi vizitate.
-Site-urile pe care le recomandăm se adaugă informaţiilor pe care le oferim în paginile cărţii, cartea şi site-urile fiind instrumente de documentare ale secolului 21, acoperind o diversitate de subiecte.
-Tehnica multimedia îmbunătăţeşte procesul de învăţare: experţii în diverse domenii oferă detalii specifice domeniului lor de activitate, iar site-urile specializate conţin ştiri despre diverse descoperiri.
-Făcând click pe link-urile "Pictures" din fiecare secţiune, puteţi vedea o selecţie de imagini DK ce vă pot fi folositoare.
Pe Google, subiectele sunt clasificate după subiect şi epocă, fiecare fiind în legătură cu secţiunile din carte.
Câteva dintre criteriile de selecţie ale link-urilor sunt epoca şi criteriul informativ, actualitatea şi acurateţea. Totuşi, nu putem controla aceste site-uri care îşi pot schimba conţinutul. Noi verificăm şi actualizăm regulat aceste site-uri, dar dacă descoperiţi link-uri defecte, incorecte sau nepotrivite, vă rugăm să ne scrieţi la această adresă de mail .
Iată câteva link-uri ale unor site-uri de pe care se poate descărca gratis şi care vă pot ajuta să vedeţi şi să folosiţi conţinutul unor site-uri pe care le recomandăm (de obicei, nu veţi fi nevoiţi să le descărcaţi).
QuickTime Player
-Această aplicaţie permite funcţionarea unor jocuri video, audio, documente grafice care sunt compatibile cu aplicaţia QuickTime.
Flash Player
O aplicaţie compatibilă cu Macromedia Flash.
RealPlayer
O aplicaţie multimedia
Vă pot fi de folos:
-Netscape
-Internet Explorer
Internetul poate fi o sursă de divertisment, dar poate avea şi aspecte mai puţin plăcute.
-Cereţi mereu permisiunea adulţilor pentru a folosi Internet-ul.
-Nu aranjaţi o întâlnire cu o persoană pe care aţi cunoscut-o on-line, oricât de bine credeţi că o cunoaşteţi.
-Unele site-uri care au adresele dvs. de mail vă pot "bombarda" cu tot felul de mesaje prin care încearcă să vă convingă să cumpăraţi anumite produse (spamming).
-Nu vă faceţi publice on-line numele întreg, adresa completă, numerele de telefon, adresa de mail, adresa şcolii la care învăţaţi şi numele prietenilor dvs. Anumite persoane se pot folosi de aceste informaţii pentru a lua legătura cu dvs.
-Ştergeţi mesajele provenite de la persoane sau firme pe care nu le cunoaşteţi.
Site-ul "e.enciclopedia" nu recomandă chat-uri, dar dacă le folosiţi, urmaţi câteva sfaturi:
\Chat-urile sunt distractive, dar ţineţi minte că persoana cu care vorbiţi este un străin.
-Este bine ca un adult de încredere să ştie când intraţi pe chat sau vă înscrieţi pe astfel de site-uri.
- Parolele şi poreclele ar trebui să fie secrete.
-Dacă sunteţi îngrijorat de ceea ce aţi scris pe un chat, ar trebui să vorbiţi cu un adult de încredere despre această problemă.
-Nu uitaţi că puteţi renunţa în orice clipă la aceste chat-uri dacă vă îngrijorează ceva.
- Puteţi descărca sau printa aceste sfaturi
-Filtru software pentru adulţi
- Există în prezent diverse softuri care protejează navigarea pe Internet. Astfel, cel care navighează este scutit de site-uri cu imagini violente, având opţiunea să seteze aceste preferinţe. Unele dintre aceste softuri au opţiunea de selectare a unor site-uri potrivite sau nepotrivite. Cele potrivite pot fi vizitate şi de copii.
În acest sens, iată câteva adrese de site-uri care vă pot ajuta să salvaţi aceste preferinţe la paginile de Internet, blocând accesul la paginile pe care nu doriţi să le vizitaţi:
http://www.safesurf.com/
http://www.cyberpatrol.com
http://www.netnanny.com
http://www.cybersitter.com
Este adevărat că nici un soft nu poate filtra în totalitate accesul la site-urile "nepotrivite" care circulă pe Internet. Se poate întâmpla şi ca aceste softuri să blocheze accesul la site-uri "potrivite". Este bine de ştiut că şi un student priceput poate opera astfel de modificări de soft pe un PC. Nici un astfel de soft nu poate însă înlocui o discuţie părinte - copil.
-BBC oferă câteva informaţii preţioase pentru copii la adresele:
http://www.bbc.co.uk/cbbc/help/safesurf.shtml
-BBCi ChatGuide:
http://www.bbc.co.uk/chatguide
alte adrese folositoare:
-Internet Watch Foundation:
http://www.iwf.org.uk
Alte site-uri utile:
Atât Marea Britanie, cât şi SUA au site-uri de navigare pe Internet în siguranţă:
-Marea Britanie
http://www.thinkuknow.co.uk/
-SUA
http://www.fbi.gov/publications/pguide/pguidee.htm
Filtre de căutare Google
Pentru a afla mai multe despre acestea, Google vă oferă câteva informaţii importante :
-Securizarea setărilor din browser;
-Puteţi securiza conţinutul ilustrat de pe Internet cu ajutorul a numeroase instrumente. Astfel, puteţi alege să vedeţi numai materiale accesibile şi copiilor.
Ştiind aceste lucruri, vă va fi uşor să schimbaţi aceste setări.
-Opţiunile Internet din "Tools" de pe browser şi pe Internet Explorer la "Content".
Puteţi selecta o opţiune de securitate sau de confidenţialitate, setată la orice nivel doriţi.
-În Netscape, selectaţi meniul 'Edit', alegeţi 'Preferences', apoi selectaţi setările 'Security' sau 'Privacy' înainte de a alege nivelul de conţinut informativ la care doriţi ca şi copilul Dvs. să aibă acces.
Pentru mai multe informaţii de la Microsoft accesaţi această adresă:
http://www.microsoft.com/windows/ie/evaluation/features/indepth
/contentadv.asp
Puteţi obţine detalii tehnice şi la această adresă:
http://www.icra.org/faq/
Chat în siguranţă
-e.enciclopedia nu are link-uri către “chatroom” sau pe “message board” care să aibă mare succes în rândul tinerilor.
Pe această cale, tinerii pot comunica despre diverse subiecte care îi interesează, dar această metodă ridică problema siguranţei.
-Internetul asigură anonimatul persoanelor care intră pe chat şi care îşi declară o altă identitate decât cea reală.
-Asiguraţi-vă că şi minorii ştiu aceste lucruri. Este bine să îi sfătuiţi să nu dezvăluie date personale, precum numărul de telefon, adresa de mail şi numele şcolii la care învaţă.
-Nu puteţi să îi împiedicaţi să intre pe chat-uri, dar, cel puţin îi puteţi sfătui să aleagă unul decent.
-Plecând de la ideea că aceste chat-uri sunt, până la urmă, surse de divertisment, este bine să vă asiguraţi că minorii vă pot spune subiectele de discuţie, oricât de supărător ar fi acest lucru.
-În cazul în care copilul Dvs. primeşte un mesaj nepotrivit, este bine ca el să ştie că nu este vina sa: oricui i se poate întâmpla ceva similar.
-n acest caz, puteţi lua legătura cu persoana care moderează chat-ul respectiv.
Puteţi găsi mai multe informaţii la adresa:
www.chatdanger.com
asigurată de Childnet
De asemenea,
http://www.nch.org.uk/itok/
-una dintre cele mai importante fundaţii de protecţie a minorilor, oferă informaţii şi sfaturi pentru siguranţa copiilor care accesează Internet-ul.
-Alegerea celui mai bun site
-Fiecare cuvânt-cheie din carte poate fi introdus pe orice pagină de Internet. Documentariştii noştri au ales numere pentru alte pagini care merită a fi vizitate.
-Site-urile pe care le recomandăm se adaugă informaţiilor pe care le oferim în paginile cărţii, cartea şi site-urile fiind instrumente de documentare ale secolului 21, acoperind o diversitate de subiecte.
-Tehnica multimedia îmbunătăţeşte procesul de învăţare: experţii în diverse domenii oferă detalii specifice domeniului lor de activitate, iar site-urile specializate conţin ştiri despre diverse descoperiri.
-Făcând click pe link-urile "Pictures" din fiecare secţiune, puteţi vedea o selecţie de imagini DK ce vă pot fi folositoare.
Pe Google, subiectele sunt clasificate după subiect şi epocă, fiecare fiind în legătură cu secţiunile din carte.
Câteva dintre criteriile de selecţie ale link-urilor sunt epoca şi criteriul informativ, actualitatea şi acurateţea. Totuşi, nu putem controla aceste site-uri care îşi pot schimba conţinutul. Noi verificăm şi actualizăm regulat aceste site-uri, dar dacă descoperiţi link-uri defecte, incorecte sau nepotrivite, vă rugăm să ne scrieţi la această adresă de mail .
Iată câteva link-uri ale unor site-uri de pe care se poate descărca gratis şi care vă pot ajuta să vedeţi şi să folosiţi conţinutul unor site-uri pe care le recomandăm (de obicei, nu veţi fi nevoiţi să le descărcaţi).
QuickTime Player
-Această aplicaţie permite funcţionarea unor jocuri video, audio, documente grafice care sunt compatibile cu aplicaţia QuickTime.
Flash Player
O aplicaţie compatibilă cu Macromedia Flash.
RealPlayer
O aplicaţie multimedia
Vă pot fi de folos:
-Netscape
-Internet Explorer
Învăţ cum să învăţ !!!
1. Mă documentez pe Internet cu privire la siguranţa informaţiilor personale ce le expun pe Internet !?
Ai prieteni buni pe care de fapt nu i-ai întâlnit niciodată? Nu eşti singurul. Cele mai mari reţele de socializare de pe Internet au peste 100 de milioane de membrii în întreaga lume, care discută, îşi transmit ultimele ştiri, zvonuri, sau fotografii. Este echivalentul de secol xx| al taifasului cu prietenii la colţ de stradă.
Deşi Internetul pare grozav pentru a cunoaşte oameni noi, care să aibă aceleaşi pasiuni ca şi tine, nu poţi fi sigur întotdeauna cu cine comunici în spaţiul virtual. Recent, peste 40 de tinere din Marea Britanie au constituit ţinta unui pedofil canadian, care le-a contactat intrând fabulos pe "lista de prieteni" de pe Internet, a unei adolescente. Din fericire, el a fost prins şi pus sub acuzare. Dar problema este din ce în ce mai gravă. Biroul Federal de Investigaţii american(FBI) estimează că, în fiecare moment, 50.000 de pedofili acţionează pe Internet, în întreaga lume, iar unul din 12 adolescenţi s+a întâlnit, la un moment dat, faţă în faţă, cu unul dintre necunoscuţii cu care dicută în reţea. Hărţuirea virtuală, adică agresarea celorlalţi prin mesaje nedorite, uneori violente, este un fenomen în creştere.
2. Iată ce poţi face, pentru a fi în siguranţă în reţea:
- Din moment ce nu dai niciodată numele, telefonul tău şi adresa unui străin întâlnit pe stradă, nu trebuie să faci acest lucru nici în reţea;
- Nu posta nimic din ceea ce ar putea ajuta un străin să te găsească, de exemplu locurile pe unde te duci atunci când ieşi de la şcoală;
- Nu-ţi da întâlnire cu persoanele cunoscute Internet. Dacă trebuie neapărat să te întâlneşti cu cineva, alege un loc public şi ia cutine câţiva prieteni sau un adult în care să ai încredere;
- Nu posta în reţea poze provocatoare sau "sexi" cu tine;
- Dacă primeşti mesaje cu caracter sexual, ostile, ameninţatoare sau nepotrivite din orice punct de vedere, spune asta unui adult în care ai încredere, anunţă administratorul de site şi nu răspunde niciodată la ele, pentru că, astfel, l-ai încuraja pe cel care le trimite.
Carte de NOBEL sau nu?!
Până acum, recunosc că nu am citit nici-o carte de Gabriel Garcia Marquez, deşi auzisem de el, în special de “Dragoste în vremea holerei”. Am stat mult timp în faţa numeroaselor cărţi scrise de el, la bibliotecă şi până la urmă m-am hotărât să o citesc pe aceasta de faţă, în special pentru substantivul "singurătate" din titlu şi paragraful de pe coperta din spate: “ "Un veac de singurătate" este prima opera literară, de la Cartea Facerii încoace, care ar trebui citită de întreaga omenire.” New York Times, şi să nu uităm de aspectul carţii.
Bineînţeles, este o carte de mare valoare. Ironia e că mie nu prea mi-a plăcut. E ciudat să spun asta şi mă simt un pic “vinovată”. E ca şi cum ţi-ar fi frică să ieşi pe stradă şi să strigi că “pur şi simplu nu iţi place”. Sunt conştientă că eu nu prea am suficiente cunoştinţe în literatură ca să recunosc adevărata valoare a acestei cărţi. Într-un fel, chiar aşa este: "Un veac de singurătate" este prima carte citită de mine, în care actiunea se desfăşoară timp de un întreg secol. Recunosc că acesta nu e stilul care mă atrage, care mă face să dau pagină după pagină şi să am aceleaşi trăiri ca ale poetului. Prefer carţile în care acţiunea este mai înceată, nu în sensul de plictisitoare, ci în sensul timpului. Prefer secvenţele desfăşurate pe multe pagini, cu destule detalii. Şi nu în ultimul rând, prefer dialogul; dialog ce este aproape inexistent în "Un veac de singurătate". Totuşi, recunosc faptul că aceasta este o operă care îşi merită titlul de "carte de Nobel" ,care merită aşezată pe raftul cu volume de Shakespeare, Goethe, Tolstoi, pentru că aici îi este locul.
Cât despre povestea propriu-zisă redactată în carte, nu prea am ce spune. În special pentru că nu prea am înteles-o şi nici nu mi-am dat interesul să o înteleg; recunosc că dacă mi-aşi fi dat interesul şi a-şi fi fost mai atenta în timp ce răsfoiam acele pagini, ajungeam într-un final să o înteleg şi să spun cu inima împăcată şi cu voce tare :" Da! Această carte este cea mai bună carte care am citit-o". Iar arborele genealogic al familie Buendia este mult prea înalt. Un lucru care pot spune că m-a deranjat ar fi numele personajelor; am găsit în paginile cărţii atât de multe personaje încât ajunsesem să mă încurc şi să nu îmi mai dau seama al cui fiu era unul, care era frate cu care şi multe alte lucruri incomode.
Recunosc că într-un final am ajuns ca părerile mele despre aceasta carte, să fie unele contradictorii, şi multi m-ă vor judeca dar... aceasta este parerea mea sinceră legată de "Un veac de singurătate".
Casablanca ..melodia lenta originala
Asculta mai multe audio diverse
marți, 19 octombrie 2010
Carte de NOBEL. "Un veac de singuratate"
Gabriel Garcia Marquez
1982 Scriitorul sud-american Gabriel Garcia Márquez a câştigat Premiul Nobel pentru Literatură după ce a cucerit lumea cu „Un veac de singurătate”. Autorul a fost recompensat pentru „romanele şi povestirile sale în care fantasticul şi realul se întrepătrund într-o lume exuberantă a imaginaţiei, reflectând viaţa şi conflictele unui întreg continent“.
„Viaţa nu este cea pe care ai trăit-o, ci aceea pe care ţi-o aminteşti şi cum ţi-o aminteşti spre a o povesti". Cu aceste cuvinte, celebrul scriitor columbian îşi începe rememorarea dulce-amară a propriei vieţi. Este octogenar şi ameninţarea unei boli grave îl face să se întoarcă asupra poveştii propriei existenţe, încercând să şi-o explice. Scrie „A trăi pentru a-ţi povesti viaţa" (2002), primul dintr-o serie de trei volume de memorii. Dar, cum este de aşteptat de la Márquez, realul se explică prin prisma fantasticului şi invers. Viaţa autorului se citeşte ca o operă de ficţiune. Iar înţelegerea romanelor sale se completează dacă descifrezi viaţa scriitorului.
La prima vedere detaşat de traiectul prozei sale, Un veac de singuratate este cu siguranţă creaţia sa de vârf, lucrare în care a adoptat ca stil realismul magic. Scrierea vizează realitaţi sociale, spirituale şi politice ale unui spaţiu sud-american văzut dintr-o perspectivă modernă.
Cartea se dezvoltă pe doua planuri. În primul rând, autorul pune în ramă istoria unei familii şi istoria oraşului în care locuieşte vreme de peste un veac. Substratul acestei poveşti îl reprezintă cel de-al doilea plan, acela al semnificaţiilor care proiectează evenimentele într-o poveste a reeditării istoriei Columbiei şi în acelaşi timp o parabolă a omului, de la revelaţie până la apocalipsă.
Macondo este numele oraşului ficţional, inspirat din Aracataca – oraşul natal al autorului, care ia naştere atunci când familia Buendia se stabileşte lângă un râu. Jose Arcadio Buendia, capul familiei şi cel care a intemeiat oraşul traversând munţii, devine interesat în misterele universului atunci când în Macondo soseşte un grup de ţigani. De fiecare dată când aceştia vizitează oraşul, Jose Arcadio intră în febra descoperirilor, îşi face planuri şi se izolează de lume, încercând cu încăpăţânare să redescopere câte ceva. Cuprinsul cărţii portretizează cele şapte generaţii ale neamului Buendia care se dezvoltă ca prezente epice, autorul îmbinând în acelaşi timp detalii despre propria viaţă şi familie.
Tema dragostei, aşa cum este văzută în roman, ar putea fi singura cale de salvare a umanitaţii, dacă aceasta n-ar sfida normele morale, transformându-se în ridicol. Redusă la stadiul de instinct, Marquez blamează acest aspect al dragostei ca un factor distructiv pentru civilizatia umană. O lume întreagă evoluează într-un ritm fabulos şi ameţitor doar pentru a reveni la punctul de plecare, în acelaşi cerc vicios care ar putea fi spart numai de un sentiment pur de dragoste.
"Un veac de singurătate" este fără îndoială cea mai preţioasă lucrare a lui Marquez, care îşi merită cu prisosinţă cele cinci stele acordate pentru o carte excepţională.
Îmi menţin părerea că Garbiel Garcia Marquez este acel gen de scriitor care este fie iubit, fie contestat, fiindcă lucrările sale lasă puţin loc pentru o cale de mijloc. Dar indiferent dacă este sau nu pe placul unui cititor, "Un veac de singurătate" este o carte care trebuie să se regăsească în bibliotecă.
”Un veac de singurătate”, cea mai bună carte a ultimelor decenii
Creaţia columbianului Gabriel Garcia Marquez "Un veac de singurătate" a fost numită cea mai bună carte a ultimilor 25 de ani, relatează site-ul Contactmusic.
Sondajul care a desemnat volumul renumitului scriitor ca fiind cea mai bună scriere a ultimului sfert de secol a fost realizat în urma părerilor unor specialişti şi autori de top şi au fost publicate în revista literară Wasafiri.
Trei scriitori au votat pentru cartea lui Marquez, iar Salman Rushdie şi Michael Ondaatje au avut câte două menţionări pentru două cărţi diferite.
1982 Scriitorul sud-american Gabriel Garcia Márquez a câştigat Premiul Nobel pentru Literatură după ce a cucerit lumea cu „Un veac de singurătate”. Autorul a fost recompensat pentru „romanele şi povestirile sale în care fantasticul şi realul se întrepătrund într-o lume exuberantă a imaginaţiei, reflectând viaţa şi conflictele unui întreg continent“.
„Viaţa nu este cea pe care ai trăit-o, ci aceea pe care ţi-o aminteşti şi cum ţi-o aminteşti spre a o povesti". Cu aceste cuvinte, celebrul scriitor columbian îşi începe rememorarea dulce-amară a propriei vieţi. Este octogenar şi ameninţarea unei boli grave îl face să se întoarcă asupra poveştii propriei existenţe, încercând să şi-o explice. Scrie „A trăi pentru a-ţi povesti viaţa" (2002), primul dintr-o serie de trei volume de memorii. Dar, cum este de aşteptat de la Márquez, realul se explică prin prisma fantasticului şi invers. Viaţa autorului se citeşte ca o operă de ficţiune. Iar înţelegerea romanelor sale se completează dacă descifrezi viaţa scriitorului.
La prima vedere detaşat de traiectul prozei sale, Un veac de singuratate este cu siguranţă creaţia sa de vârf, lucrare în care a adoptat ca stil realismul magic. Scrierea vizează realitaţi sociale, spirituale şi politice ale unui spaţiu sud-american văzut dintr-o perspectivă modernă.
Cartea se dezvoltă pe doua planuri. În primul rând, autorul pune în ramă istoria unei familii şi istoria oraşului în care locuieşte vreme de peste un veac. Substratul acestei poveşti îl reprezintă cel de-al doilea plan, acela al semnificaţiilor care proiectează evenimentele într-o poveste a reeditării istoriei Columbiei şi în acelaşi timp o parabolă a omului, de la revelaţie până la apocalipsă.
Macondo este numele oraşului ficţional, inspirat din Aracataca – oraşul natal al autorului, care ia naştere atunci când familia Buendia se stabileşte lângă un râu. Jose Arcadio Buendia, capul familiei şi cel care a intemeiat oraşul traversând munţii, devine interesat în misterele universului atunci când în Macondo soseşte un grup de ţigani. De fiecare dată când aceştia vizitează oraşul, Jose Arcadio intră în febra descoperirilor, îşi face planuri şi se izolează de lume, încercând cu încăpăţânare să redescopere câte ceva. Cuprinsul cărţii portretizează cele şapte generaţii ale neamului Buendia care se dezvoltă ca prezente epice, autorul îmbinând în acelaşi timp detalii despre propria viaţă şi familie.
Tema dragostei, aşa cum este văzută în roman, ar putea fi singura cale de salvare a umanitaţii, dacă aceasta n-ar sfida normele morale, transformându-se în ridicol. Redusă la stadiul de instinct, Marquez blamează acest aspect al dragostei ca un factor distructiv pentru civilizatia umană. O lume întreagă evoluează într-un ritm fabulos şi ameţitor doar pentru a reveni la punctul de plecare, în acelaşi cerc vicios care ar putea fi spart numai de un sentiment pur de dragoste.
"Un veac de singurătate" este fără îndoială cea mai preţioasă lucrare a lui Marquez, care îşi merită cu prisosinţă cele cinci stele acordate pentru o carte excepţională.
Îmi menţin părerea că Garbiel Garcia Marquez este acel gen de scriitor care este fie iubit, fie contestat, fiindcă lucrările sale lasă puţin loc pentru o cale de mijloc. Dar indiferent dacă este sau nu pe placul unui cititor, "Un veac de singurătate" este o carte care trebuie să se regăsească în bibliotecă.
”Un veac de singurătate”, cea mai bună carte a ultimelor decenii
Creaţia columbianului Gabriel Garcia Marquez "Un veac de singurătate" a fost numită cea mai bună carte a ultimilor 25 de ani, relatează site-ul Contactmusic.
Sondajul care a desemnat volumul renumitului scriitor ca fiind cea mai bună scriere a ultimului sfert de secol a fost realizat în urma părerilor unor specialişti şi autori de top şi au fost publicate în revista literară Wasafiri.
Trei scriitori au votat pentru cartea lui Marquez, iar Salman Rushdie şi Michael Ondaatje au avut câte două menţionări pentru două cărţi diferite.
vineri, 15 octombrie 2010
C.D.S. - Teme propuse
Componenta grupei: Barau Andra-Gabriela
Macovei Oana
Teme propuse:
1.Cartea bate filmul? Argumenta pro/contra.
2.Relatia elev-elev/elev-profesor.
3.Generatia de azi/generatia de altadata.
joi, 14 octombrie 2010
luni, 11 octombrie 2010
Zilele Iaşului - Sfânta Parascheva
Potrivit programului „Sărbătorilor Iaşului”, astăzi este prima zi din cadrul acestei manifestări anuale a oraşului. Dacă la ediţiile anterioare Sărbătorile se desfăşurau pe parcursul a maxim două săptămâni, în acest an programul a fost încărcat cu evenimente „împrumutate”, ajungând să parcurgă peste trei săptămâni. În programul acestei prime zile, Primăria a introdus sub titulatura de „organizator” mai multe evenimente în a căror desfăşurare nu are nici un merit, fiind vorba despre Festivalul Internaţional de Film, Festivalul Internaţional de Teatru pentru Copii şi Tineret „Luceafărul”, seri culturale în cadrul evenimentului „Biserica Armeană în istoria Iaşului”, Zilele Facultăţii de Mecanică, simpozioane şi expoziţii organizate de Palatul Copiilor, Muzeul „Vasile Pogor” sau Biserica Pogorârea „Sfântului Duh”
Singurele evenimente organizate de municipalitate se referă la un concurs de fotografii şi un campionat de fotbal între instituţii. Pe măsura acestor manifestări se vor încadra mai toate acţiunile din programul ce va fi oferit ieşenilor, dar şi pelerinilor veniţi din toate colţurile ţării.
Sfânta Parascheva s-a născut în satul Epivat din Tracia răsăriteană, la începutul secolului al XI-lea, provenind dintr- o familie cu credinţă în Dumneazeu. Apoi, la vârsta de 15 ani s-a dedicat vieţii monahale. În prezent este recunoscută în special de bisericile ortodoxe din România, Grecia, Bulgaria, Rusia şi Serbia.
Moaştele Sfintei Parascheva au ajuns la Iaşi în 1641 pe vremea domnitorului Vasile Lupu, fiind depuse la Biserica Sfinţii Trei Ierarhi. În popor, Sfintei Parascheva i se mai spune şi Sfanta Vineri.
Sfanta Parascheva este considerată ocrotitoarea Moldovei şi a Bucovinei, fiind cea mai populară dintre toţi sfinţii ale căror moaşte se află în Romînia. Creştinii cred în puterea moaştelor de a face minuni.
Sărbătoarea Sfintei Parascheva – 14 octombrie
Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva şi totodată Hramul Catedralei Mitropolitane din Iaşi a devenit, în ultimii 15 ani, o manifestare creştină de amploare pentru zona Moldovei. Cu această ocazie la Iaşi ajung în pelerinaj circa 1 milion de pelerini, mare parte dintre aceştia aşteptând ore în şir la un rând care se întinde pe 2-3 kilometri pentru a ajunge să se închine la racla cu moaştele sfinte.
În general, în ziua de 12 octombrie are loc scoaterea din biserică a raclei Sfintei Parascheva, care este depusă pe esplanada Catedralei Mitropolitane. Apoi, pe data de 13 octombrie, când este ziua dedicată sărbătorii, se organizează o procesiune pe strazile din jur.
În ultimii ani, alături de moaştele Sfintei Parascheva au mai fost aduse şi moaşte ale altor sfinţi importanţi, cum ar fi: Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Nectarie de Eghina şi Sf. Andrei. După procesiune, racla sfânta este depusă dn nou în curtea Catedralei Mitropolitane pentru ca pelerinii să se poată închina.
De asemenea, după Slujba de hram, Primăria organizează masa pelerinilor, unde se servesc mâncăruri tradiţionale.
Sărbătoarea Sfintei Parascheva:
Sărbătorile Iaşului
Singurele evenimente organizate de municipalitate se referă la un concurs de fotografii şi un campionat de fotbal între instituţii. Pe măsura acestor manifestări se vor încadra mai toate acţiunile din programul ce va fi oferit ieşenilor, dar şi pelerinilor veniţi din toate colţurile ţării.
Sfânta Parascheva s-a născut în satul Epivat din Tracia răsăriteană, la începutul secolului al XI-lea, provenind dintr- o familie cu credinţă în Dumneazeu. Apoi, la vârsta de 15 ani s-a dedicat vieţii monahale. În prezent este recunoscută în special de bisericile ortodoxe din România, Grecia, Bulgaria, Rusia şi Serbia.
Moaştele Sfintei Parascheva au ajuns la Iaşi în 1641 pe vremea domnitorului Vasile Lupu, fiind depuse la Biserica Sfinţii Trei Ierarhi. În popor, Sfintei Parascheva i se mai spune şi Sfanta Vineri.
Sfanta Parascheva este considerată ocrotitoarea Moldovei şi a Bucovinei, fiind cea mai populară dintre toţi sfinţii ale căror moaşte se află în Romînia. Creştinii cred în puterea moaştelor de a face minuni.
Sărbătoarea Sfintei Parascheva – 14 octombrie
Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva şi totodată Hramul Catedralei Mitropolitane din Iaşi a devenit, în ultimii 15 ani, o manifestare creştină de amploare pentru zona Moldovei. Cu această ocazie la Iaşi ajung în pelerinaj circa 1 milion de pelerini, mare parte dintre aceştia aşteptând ore în şir la un rând care se întinde pe 2-3 kilometri pentru a ajunge să se închine la racla cu moaştele sfinte.
În general, în ziua de 12 octombrie are loc scoaterea din biserică a raclei Sfintei Parascheva, care este depusă pe esplanada Catedralei Mitropolitane. Apoi, pe data de 13 octombrie, când este ziua dedicată sărbătorii, se organizează o procesiune pe strazile din jur.
În ultimii ani, alături de moaştele Sfintei Parascheva au mai fost aduse şi moaşte ale altor sfinţi importanţi, cum ar fi: Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Nectarie de Eghina şi Sf. Andrei. După procesiune, racla sfânta este depusă dn nou în curtea Catedralei Mitropolitane pentru ca pelerinii să se poată închina.
De asemenea, după Slujba de hram, Primăria organizează masa pelerinilor, unde se servesc mâncăruri tradiţionale.
Sărbătoarea Sfintei Parascheva:
Sărbătorile Iaşului
joi, 7 octombrie 2010
Gabriel Garcia Marquez-" Un veac de singuratate"
Am optat pentru aceasta carte deoarece de la inceput mi-a marit atentia titlul cartii, si am hotarat sa citesc micul rezumat sa vad daca e pe placul meu. Si asa a si fost. Aceasta carte de Nobel, reprezintă o sinteză a tradiției literare hispanice și a temelor și tehnicilor moderne internaționale.
Romanul poate fi citit la mai multe niveluri de semnificație, ca o alegorie a istoriei latino-americane, a condiției umane și ca o meditație asupra timpului. Capodopera lui García Márquez, „Un veac de singurătate”, este un roman care îmbină realul cu fantasticul, meditația filozofică și narațiunea captivantă într-o creație unică, vie, tulburătoare, somptuoasă și plină de culoare. Titlul romanului semnifică sentimentul tragic al singurătății pe care îl trăiesc membrii familiei Buendía în toate aspectele vieții lor: în dragostea redusă la aspectul său fizic sau în moarte
joi, 23 septembrie 2010
Ipod
iPod este o marcă populară de dispozitive media portabile deținută de compania americană Apple.
1979
In anul 2008, Apple a recunoscut că la baza popularului iPod stă tehnologia pusă la punct de inventatorul britanic Kane Kramer, 52, care a creat un prototip la vârsta de 23 ani[1]. Compania Apple a fost forțată să admită faptul că britanicul este părintele lui iPod, după ce a fost dată în judecată de firma Burst, care susținea că deține patentul pe tehnologia playerului muzical. Dispozitivul inventat acum 30 de ani de britanic, numit IXI, putea stoca numai 3,5 minute de muzică pe un cip. Schițele sale arătau un player de dimensiunile unui card de credit, cu un ecran rectangular și cu un meniu central, foarte similar cu cele de la iPod.
[modifică] 2001-2004
Primul dispozitiv iPod a fost lansat în octombrie 2001 cu o capacitate de stocare de aproximativ 1.000 de melodii în format MP3 sau 5 gigabait de date. Conectarea la calculator era asigurată de o interfață de tip firewire, cu o viteză de transfer de 400 Mb/s, disponibilă în mod standard pe calculatoarele Apple.
Anii 2002 și 2003 au adus noi generații care, în afară de o capacitate de stocare crescută de până la maximum 40 gigabait, au venit cu o rotiță senzitivă ce a revoluționat interfața cu utilizatorul. De asemenea, începând cu generația a treia, sincronizarea cu calculatorul s-a putut face și folosind interfața USB.
Sfârșitul anului 2004 marchează apariția primul iPod cu ecran color denumit iPod Photo. Tot în 2004 Apple introduce pe piață o nouă linie de dispozitive cu dimensiuni reduse sub titulatura de iPod Mini. La fel ca și modelul iPod standard, iPod Mini este echipat cu un disc dur, dar cu o capacitate de 4 gigabait. Varianta Mini s-a dovedit un succes pe piață.
Listă de laureaţi Nobel pentru literatură
1. Herta Müller -2009: Premiul Nobel pentru Literatură, pentru „densitatea poeziei şi sinceritatea prozei cu care a descris plastic universul dezrădăcinaţilor”
2. Jean-Marie Gustave Le Clézio, sau J.M.G. Le Clézio: # Ritournelle de la faim, roman, Gallimard, « Collection Blanche », Paris, 2008
3. Saul Bellow:To Jerusalem and Back (Până la Ierusalim şi înapoi-1976),
4.Gabriel García Márquez :# Viva Sandino, 1982 (Trăiască Sandino);
# Noticia de un secuestro, 1982 (Ştiri despre o răpire);
5. Günter Grass: Secolul meu, 1999, roman
6. Elfriede Jelinek:Pianista, roman, traducere de Nora Iuga, Iaşi, Editura Polirom, 2004
7. Vidiadhar Surajprasad Naipaul:# 2001 – Half a Life
8. Naghib Mahfuz# Quchtumar, roman 1988
9. Aleksandr Soljeniţîn"Pavilionul canceroşilor".
10. François Mauriac# Galigaï , 1952
1. Herta Müller -2009: Premiul Nobel pentru Literatură, pentru „densitatea poeziei şi sinceritatea prozei cu care a descris plastic universul dezrădăcinaţilor”
2. Jean-Marie Gustave Le Clézio, sau J.M.G. Le Clézio: # Ritournelle de la faim, roman, Gallimard, « Collection Blanche », Paris, 2008
3. Saul Bellow:To Jerusalem and Back (Până la Ierusalim şi înapoi-1976),
4.Gabriel García Márquez :# Viva Sandino, 1982 (Trăiască Sandino);
# Noticia de un secuestro, 1982 (Ştiri despre o răpire);
5. Günter Grass: Secolul meu, 1999, roman
6. Elfriede Jelinek:Pianista, roman, traducere de Nora Iuga, Iaşi, Editura Polirom, 2004
7. Vidiadhar Surajprasad Naipaul:# 2001 – Half a Life
8. Naghib Mahfuz# Quchtumar, roman 1988
9. Aleksandr Soljeniţîn"Pavilionul canceroşilor".
10. François Mauriac# Galigaï , 1952
2. Jean-Marie Gustave Le Clézio, sau J.M.G. Le Clézio: # Ritournelle de la faim, roman, Gallimard, « Collection Blanche », Paris, 2008
3. Saul Bellow:To Jerusalem and Back (Până la Ierusalim şi înapoi-1976),
4.Gabriel García Márquez :# Viva Sandino, 1982 (Trăiască Sandino);
# Noticia de un secuestro, 1982 (Ştiri despre o răpire);
5. Günter Grass: Secolul meu, 1999, roman
6. Elfriede Jelinek:Pianista, roman, traducere de Nora Iuga, Iaşi, Editura Polirom, 2004
7. Vidiadhar Surajprasad Naipaul:# 2001 – Half a Life
8. Naghib Mahfuz# Quchtumar, roman 1988
9. Aleksandr Soljeniţîn"Pavilionul canceroşilor".
10. François Mauriac# Galigaï , 1952
1. Herta Müller -2009: Premiul Nobel pentru Literatură, pentru „densitatea poeziei şi sinceritatea prozei cu care a descris plastic universul dezrădăcinaţilor”
2. Jean-Marie Gustave Le Clézio, sau J.M.G. Le Clézio: # Ritournelle de la faim, roman, Gallimard, « Collection Blanche », Paris, 2008
3. Saul Bellow:To Jerusalem and Back (Până la Ierusalim şi înapoi-1976),
4.Gabriel García Márquez :# Viva Sandino, 1982 (Trăiască Sandino);
# Noticia de un secuestro, 1982 (Ştiri despre o răpire);
5. Günter Grass: Secolul meu, 1999, roman
6. Elfriede Jelinek:Pianista, roman, traducere de Nora Iuga, Iaşi, Editura Polirom, 2004
7. Vidiadhar Surajprasad Naipaul:# 2001 – Half a Life
8. Naghib Mahfuz# Quchtumar, roman 1988
9. Aleksandr Soljeniţîn"Pavilionul canceroşilor".
10. François Mauriac# Galigaï , 1952
joi, 13 mai 2010
joi, 15 aprilie 2010
CONCURSUL NAŢIONAL „ION CREANGĂ“ DE CREAŢIE LITERARĂ – POVEŞTI
IAŞI, 17-18 aprilie 2010 (ediţia a XVII-a)
Muzeul Literaturii Române Iaşi, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor – filiala Iaşi, organizează la Muzeul „Ion Creangă“ (Bojdeuca), în zilele de 17-18 aprilie 2010, ediţia a XVII-a a Concursului Naţional „Ion Creangă“ de creaţie literară – POVEŞTI.
La acest concurs pot participa, indiferent de vârstă, creatorii care nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor (inclusiv din Basarabia şi Bucovina, precum şi românii care trăiesc pe toate meridianele).
Manuscrisele (maximum 15 pagini), dactilografiate la 2 rânduri, în 5 exemplare, vor fi însoţite de un motto. Numele autorului, vârsta, adresa, numărul de telefon se vor afla într-un plic sigilat – pe care va fi scris acelaşi motto şi menţiunea „Pentru Secţiunea copii“ sau „Pentru Secţiunea adulţi“.
Textele care nu se vor încadra acestor rigori nu vor fi luate în consideraţie.
Concurenţii vor expedia lucrările până la data de 27 martie 2010 (data poştei) pe adresa: Muzeul „Ion Creangă (Bojdeuca), str. Simion Bărnuţiu, nr. 4, Iaşi, cod 700118, tel. 0747499488 sau 0232-272944.
Juriul, format din membri ai Uniunii Scriitorilor din România, va acorda următoarele premii în ziua de 18 aprilie 2010, în cadrul manifestărilor organizate de Muzeul Literaturii Române Iaşi, la împlinirea a 92 de ani de la inaugurarea BOJDEUCII ca prim muzeu literar memorial din România:
Premiul ION CREANGĂ al Uniunii Scriitorilor – filiala Iaşi
Premiul revistei Dacia literară şi al Societăţii Culturale Junimea ’90
Premiul revistei Convorbiri literare
Premiul Editurii „Princeps Edit“
Premiul Editurii şi al revistei Cronica
Premiul Editurii „Junimea“
Premiul Editurii „Universitas XXI“
Premiul Editurii „Dram Art“
Premiul Editurii „Porţile Orientului“
Premiul Casei Editoriale Regina
Premiul Editurii „Danaster“ a Fundaţiei ECOART
Premiul Editurii „Sagittarius Libris“
Premiul Editurii „Timpul“
Premiul Galeriilor Anticariat „D. Grumăzescu“
Premiul Bojdeucii „Ion Creangă“
Premiul Studioului de Radio Iaşi
Premiul Teatrului „Luceafărul“ Iaşi
Menţiuni la Secţiunea copii
Poveştile premiate la această ediţie vor fi publicate în volumul XII Poveştile de la Bojdeucă, ce va fi lansat în aprilie 2011.
Muzeul Literaturii Române Iaşi, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor – filiala Iaşi, organizează la Muzeul „Ion Creangă“ (Bojdeuca), în zilele de 17-18 aprilie 2010, ediţia a XVII-a a Concursului Naţional „Ion Creangă“ de creaţie literară – POVEŞTI.
La acest concurs pot participa, indiferent de vârstă, creatorii care nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor (inclusiv din Basarabia şi Bucovina, precum şi românii care trăiesc pe toate meridianele).
Manuscrisele (maximum 15 pagini), dactilografiate la 2 rânduri, în 5 exemplare, vor fi însoţite de un motto. Numele autorului, vârsta, adresa, numărul de telefon se vor afla într-un plic sigilat – pe care va fi scris acelaşi motto şi menţiunea „Pentru Secţiunea copii“ sau „Pentru Secţiunea adulţi“.
Textele care nu se vor încadra acestor rigori nu vor fi luate în consideraţie.
Concurenţii vor expedia lucrările până la data de 27 martie 2010 (data poştei) pe adresa: Muzeul „Ion Creangă (Bojdeuca), str. Simion Bărnuţiu, nr. 4, Iaşi, cod 700118, tel. 0747499488 sau 0232-272944.
Juriul, format din membri ai Uniunii Scriitorilor din România, va acorda următoarele premii în ziua de 18 aprilie 2010, în cadrul manifestărilor organizate de Muzeul Literaturii Române Iaşi, la împlinirea a 92 de ani de la inaugurarea BOJDEUCII ca prim muzeu literar memorial din România:
Premiul ION CREANGĂ al Uniunii Scriitorilor – filiala Iaşi
Premiul revistei Dacia literară şi al Societăţii Culturale Junimea ’90
Premiul revistei Convorbiri literare
Premiul Editurii „Princeps Edit“
Premiul Editurii şi al revistei Cronica
Premiul Editurii „Junimea“
Premiul Editurii „Universitas XXI“
Premiul Editurii „Dram Art“
Premiul Editurii „Porţile Orientului“
Premiul Casei Editoriale Regina
Premiul Editurii „Danaster“ a Fundaţiei ECOART
Premiul Editurii „Sagittarius Libris“
Premiul Editurii „Timpul“
Premiul Galeriilor Anticariat „D. Grumăzescu“
Premiul Bojdeucii „Ion Creangă“
Premiul Studioului de Radio Iaşi
Premiul Teatrului „Luceafărul“ Iaşi
Menţiuni la Secţiunea copii
Poveştile premiate la această ediţie vor fi publicate în volumul XII Poveştile de la Bojdeucă, ce va fi lansat în aprilie 2011.
IAŞI, 17-18 aprilie 2010 (ediţia a XVII-a)
Muzeul Literaturii Române Iaşi, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor – filiala Iaşi, organizează la Muzeul „Ion Creangă“ (Bojdeuca), în zilele de 17-18 aprilie 2010, ediţia a XVII-a a Concursului Naţional „Ion Creangă“ de creaţie literară – POVEŞTI.
La acest concurs pot participa, indiferent de vârstă, creatorii care nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor (inclusiv din Basarabia şi Bucovina, precum şi românii care trăiesc pe toate meridianele).
Manuscrisele (maximum 15 pagini), dactilografiate la 2 rânduri, în 5 exemplare, vor fi însoţite de un motto. Numele autorului, vârsta, adresa, numărul de telefon se vor afla într-un plic sigilat – pe care va fi scris acelaşi motto şi menţiunea „Pentru Secţiunea copii“ sau „Pentru Secţiunea adulţi“.
Textele care nu se vor încadra acestor rigori nu vor fi luate în consideraţie.
Concurenţii vor expedia lucrările până la data de 27 martie 2010 (data poştei) pe adresa: Muzeul „Ion Creangă (Bojdeuca), str. Simion Bărnuţiu, nr. 4, Iaşi, cod 700118, tel. 0747499488 sau 0232-272944.
Juriul, format din membri ai Uniunii Scriitorilor din România, va acorda următoarele premii în ziua de 18 aprilie 2010, în cadrul manifestărilor organizate de Muzeul Literaturii Române Iaşi, la împlinirea a 92 de ani de la inaugurarea BOJDEUCII ca prim muzeu literar memorial din România:
Premiul ION CREANGĂ al Uniunii Scriitorilor – filiala Iaşi
Premiul revistei Dacia literară şi al Societăţii Culturale Junimea ’90
Premiul revistei Convorbiri literare
Premiul Editurii „Princeps Edit“
Premiul Editurii şi al revistei Cronica
Premiul Editurii „Junimea“
Premiul Editurii „Universitas XXI“
Premiul Editurii „Dram Art“
Premiul Editurii „Porţile Orientului“
Premiul Casei Editoriale Regina
Premiul Editurii „Danaster“ a Fundaţiei ECOART
Premiul Editurii „Sagittarius Libris“
Premiul Editurii „Timpul“
Premiul Galeriilor Anticariat „D. Grumăzescu“
Premiul Bojdeucii „Ion Creangă“
Premiul Studioului de Radio Iaşi
Premiul Teatrului „Luceafărul“ Iaşi
Menţiuni la Secţiunea copii
Poveştile premiate la această ediţie vor fi publicate în volumul XII Poveştile de la Bojdeucă, ce va fi lansat în aprilie 2011.
Muzeul Literaturii Române Iaşi, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor – filiala Iaşi, organizează la Muzeul „Ion Creangă“ (Bojdeuca), în zilele de 17-18 aprilie 2010, ediţia a XVII-a a Concursului Naţional „Ion Creangă“ de creaţie literară – POVEŞTI.
La acest concurs pot participa, indiferent de vârstă, creatorii care nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor (inclusiv din Basarabia şi Bucovina, precum şi românii care trăiesc pe toate meridianele).
Manuscrisele (maximum 15 pagini), dactilografiate la 2 rânduri, în 5 exemplare, vor fi însoţite de un motto. Numele autorului, vârsta, adresa, numărul de telefon se vor afla într-un plic sigilat – pe care va fi scris acelaşi motto şi menţiunea „Pentru Secţiunea copii“ sau „Pentru Secţiunea adulţi“.
Textele care nu se vor încadra acestor rigori nu vor fi luate în consideraţie.
Concurenţii vor expedia lucrările până la data de 27 martie 2010 (data poştei) pe adresa: Muzeul „Ion Creangă (Bojdeuca), str. Simion Bărnuţiu, nr. 4, Iaşi, cod 700118, tel. 0747499488 sau 0232-272944.
Juriul, format din membri ai Uniunii Scriitorilor din România, va acorda următoarele premii în ziua de 18 aprilie 2010, în cadrul manifestărilor organizate de Muzeul Literaturii Române Iaşi, la împlinirea a 92 de ani de la inaugurarea BOJDEUCII ca prim muzeu literar memorial din România:
Premiul ION CREANGĂ al Uniunii Scriitorilor – filiala Iaşi
Premiul revistei Dacia literară şi al Societăţii Culturale Junimea ’90
Premiul revistei Convorbiri literare
Premiul Editurii „Princeps Edit“
Premiul Editurii şi al revistei Cronica
Premiul Editurii „Junimea“
Premiul Editurii „Universitas XXI“
Premiul Editurii „Dram Art“
Premiul Editurii „Porţile Orientului“
Premiul Casei Editoriale Regina
Premiul Editurii „Danaster“ a Fundaţiei ECOART
Premiul Editurii „Sagittarius Libris“
Premiul Editurii „Timpul“
Premiul Galeriilor Anticariat „D. Grumăzescu“
Premiul Bojdeucii „Ion Creangă“
Premiul Studioului de Radio Iaşi
Premiul Teatrului „Luceafărul“ Iaşi
Menţiuni la Secţiunea copii
Poveştile premiate la această ediţie vor fi publicate în volumul XII Poveştile de la Bojdeucă, ce va fi lansat în aprilie 2011.
duminică, 21 martie 2010
vineri, 19 martie 2010
1.Conflictele dintre parinti si copii
Problemele copiilor incep in familie si pot fi rezolvate tot in familie. Societatea generatiilor celor care sunt astazi parinti era stapanita, controlata si manipulata de un sistem dictatorial si punitiv. Astazi insa lucrurile s-au schimbat. Oamenii nu mai suporta nedreptatea.
Cand o pedeapsa raneste sufletul, din punct de vedere psihologic ea se manifesta prin comportamente cum sunt: rezistenta, resentimentele, respingerea si revolta. Inainte de a fi maturi din punct de vedere psihologic, copiii si adolescentii indeparteaza si resping ajutorul atat de important al parintilor. Conflictul dintre parinti si copii este greu de controlat. Multi parinti recunosc ca vechile metode de pedeapsa bazate pe frica, dominare si culpabilitate nu mai merg, dar pur si simplu nu cunosc altele. Parintii care permit prea multe nu le ofera copiilor controlul parintesc de care acestia au nevoie. Cand copiii detin controlul ei scapa de sub cel al parintilor.
2.Conflicele dintre parinti si copii
Copiii din ziua de astazi sunt mult mai sensibili decat erau cei din generatia anterioara, sunt capabili de mai mult, dar sunt si negativ influentati de metodele de educatie precum: tipatul, pedepse fizicea, pedeapsa, umilirea, interdictia si rusinea. In trecut, pedepsirea copiilor cu pedepse fizicea ii determina sa stie de frica si sa respecte regulile. Astazi, prin pedepse fizice parintii obtin un efect exact contrar si copiii raspund la violenta prin violenta. Acesta este simptomul unei mai mari sensibilitati. Copiii isi imita intotdeauna parintii. Ei invata totul prin imitatie si cooperare. Cand parintii si educatorii invata sa ramana linistiti, calmi si iubitori atunci cand un copil are toane, copiii pot invata sa ramana la fel de linistiti, calmi si iubitori cand sentimentele puternice stau sa izbucneasca. Daca se tipa la copii sau acestia sunt amenintati, agresati fizic si verbal, pentru a redobandi controlul, in afara de faptul ca vom creste un copil al carui sentiment de neincredere in el insusi se va manifesta pregnant cand va fi adult, va invata ca agresiunea este solutia. Mai tarziu, cand dorinta nu-i va fi indeplinita, isi va lasa furia sa se reverse fie printr-o agresiune directa, fie printr-una pasiva.
3. Lipsa de timp si consecintele ei asupra educatiei
Astazi, parintii au mai putin timp pentru a se dedica educatiei, de aceea ei trebuie sa invete ce este cel mai important pentru copiii lor. Daca inainte de 1989, parintii considerau o dovada de iubire a-i aduce copilului o sticla de suc sau a-i asigura mancarea de a doua zi, astazi cea mai mare bogatie pentru un parinte este timpul. E nevoie ca parintii si educatorii sa-si modernizeze metodele de educatie pentru a creste copii si adolescenti sanatosi si cooperanti. Pentru a face fata schimbarilor din societate, parintii trebuie sa-si schimbe atitudinea fata de educatie. Daca in trecut, educatia urmarea sa formeze copii ascultatori, obiectivul educatiei moderne este acela de a forma copii cu o vointa puternica, dar cooperanti. In trecut un copil care nu se supunea era deseori calificat incapatanat. Vointa unui copil nu trebuie eliminata pentru a-l face sa fie cooperant. Cand inima unui copil este deschisa si vointa ii este educata, acesta invata prin sentimentul de compasiune sa devina cooperant si bun. Acesti copii indrazneti nu se vor lasa usor influentati de presiunea pe care o vor exercita ceilalti asupra lor cand vor fi mari si nici nu vor simti nevoia de a se razvrati.
4.Scopul educatiei pozitive
Scopul educatiei pozitive este acela de a forma lideri siguri, capabili sa-si croieasca singuri destinul, nu sa calce pe urmele altora in virtutea inertiei. In mintea, inima si trupul fiecarui copil exista schita perfecta a dezvoltarii acestuia. Educatia pozitiva sprjina procesul natural de crestere a copiilor, ajutandu-i sa isi exprime armonios talentele si insusirile fiecaruia.
Unul din principiile acestei educatii este ca fiecare copil are problemele lui unice. Avand permisiunea de a fi diferiti de ceilalti, copiii devin capabili sa descopere, sa aprecieze si sa-si dezvolte potentialul interior unic. Fiecare copil are probleme si insusirile lui proprii si nu putem face nimic pentru a-i face altceva decat ceea ce sunt. Fiecare copil are destinul lui personal. Fiecare copil are problemele si calitatile lui proprii. Ca parinti ne putem asigura ca le oferim posibilitatile de a da tot ce pot mai bun.
5. Frica de greseala si esec
Avand permisiunea de a gresi, copiii devin capabili sa se autocorecteze, sa invete din propriile greseli si sa obtina succese mai mari. Toti copiii fac greseli. E perfect normal si e de asteptat. A gresi nu inseamna ca ceva e in neregula cu tine, in afara de cazul cand parintii reactioneaza de parca nu ar trebui sa o faci. Greselile sunt naturale, normale si de asteptat. Cel mai eficient mod de a-i invata pe copii acest lucru este ca parintii sa-si recunoasca propriile greseli atunci cand le fac, sa-si sprijine copiii si sa se sprijine intre ei. Copiii invata vazand. Atunci cand sunt facuti de rusine si sunt pedepsiti, copiii nu pot sa-si dezvolte iubirea de sine sau capacitatea de a ierta. Iertarea, daca este acordata in mod corect si persistent, este un mijloc de a corecta la fel de puternic ca si pedepse fizicea, frica sau pedeapsa. Emotiile ca supararea, tristetea, frica, nesiguranta si rusinea nu numai ca sunt naturale si normale, dar constituie o parte importanta a cresterii. Avand permisiunea de a-si exprima sentimentele negative, copiii invata sa-si controleze emotiile si sa-si dezvolte constiinta de sine. Emotiile negative sunt mereu normale si trebuie comunicate. Parintii trebuie sa invete sa creeze ocazii potrivite deoarece micutii sa simta si sa constientizeze si apoi sa-si exprime aceste emotii. Crizele de furie sunt o parte importanta a dezvoltarii copiilor, dar ei trebuie sa stie cand este timpul si care este locul potrivit ca sa le exprime. Cea mai buna cale pentru a-i deprinde pe copii sa fie constienti de propriile lor sentimente este aceea de a-i asculta si de a-i ajuta sa le identifice cu empatie.
6. Traumele din copilarie si urmarile lor
Majoritatea oamenilor care nu are succese personale este constituita din copii care nu si-au manifestat sentimentele negative, acestea ramanand blocate. Oamenii de succes sufera cand pierd, dar isi revin fiindca au capacitatea de a se elibera de sentimentele negative. Avand permisiunea de a vrea mai mult, copiii dobandesc sentimentul ca stiu ce merita si isi dezvolta capacitatea de a amana o recompensa invatand sa fie fericiti cu ceea ce au. Avand permisiunea de a se opune si a spune „nu“, copiii devin capabili sa-si exerseze vointa si sa-si construiasca o personalitate reala si pozitiva. Copilul invata sa fie cooperant si accepta indrumarea parintilor. Invatand cum sa conduca rezistenta copiilor lor prin metode de educatie pozitiva si nu prin aplicarea pedepselor, tipete si pedepse fizicee, parintii isi pastreaza controlul, acordandu-le in acelasi timp celor mici o libertate sporita.
Educatia pozitiva formeaza copii cu o personalitate puternica, mult mai cooperanti, ii invata sa isi asume responsabilitati si sa se simta in siguranta intelegand locul pe care il au in familie si apoi in societate.
Problemele copiilor incep in familie si pot fi rezolvate tot in familie. Societatea generatiilor celor care sunt astazi parinti era stapanita, controlata si manipulata de un sistem dictatorial si punitiv. Astazi insa lucrurile s-au schimbat. Oamenii nu mai suporta nedreptatea.
Cand o pedeapsa raneste sufletul, din punct de vedere psihologic ea se manifesta prin comportamente cum sunt: rezistenta, resentimentele, respingerea si revolta. Inainte de a fi maturi din punct de vedere psihologic, copiii si adolescentii indeparteaza si resping ajutorul atat de important al parintilor. Conflictul dintre parinti si copii este greu de controlat. Multi parinti recunosc ca vechile metode de pedeapsa bazate pe frica, dominare si culpabilitate nu mai merg, dar pur si simplu nu cunosc altele. Parintii care permit prea multe nu le ofera copiilor controlul parintesc de care acestia au nevoie. Cand copiii detin controlul ei scapa de sub cel al parintilor.
2.Conflicele dintre parinti si copii
Copiii din ziua de astazi sunt mult mai sensibili decat erau cei din generatia anterioara, sunt capabili de mai mult, dar sunt si negativ influentati de metodele de educatie precum: tipatul, pedepse fizicea, pedeapsa, umilirea, interdictia si rusinea. In trecut, pedepsirea copiilor cu pedepse fizicea ii determina sa stie de frica si sa respecte regulile. Astazi, prin pedepse fizice parintii obtin un efect exact contrar si copiii raspund la violenta prin violenta. Acesta este simptomul unei mai mari sensibilitati. Copiii isi imita intotdeauna parintii. Ei invata totul prin imitatie si cooperare. Cand parintii si educatorii invata sa ramana linistiti, calmi si iubitori atunci cand un copil are toane, copiii pot invata sa ramana la fel de linistiti, calmi si iubitori cand sentimentele puternice stau sa izbucneasca. Daca se tipa la copii sau acestia sunt amenintati, agresati fizic si verbal, pentru a redobandi controlul, in afara de faptul ca vom creste un copil al carui sentiment de neincredere in el insusi se va manifesta pregnant cand va fi adult, va invata ca agresiunea este solutia. Mai tarziu, cand dorinta nu-i va fi indeplinita, isi va lasa furia sa se reverse fie printr-o agresiune directa, fie printr-una pasiva.
3. Lipsa de timp si consecintele ei asupra educatiei
Astazi, parintii au mai putin timp pentru a se dedica educatiei, de aceea ei trebuie sa invete ce este cel mai important pentru copiii lor. Daca inainte de 1989, parintii considerau o dovada de iubire a-i aduce copilului o sticla de suc sau a-i asigura mancarea de a doua zi, astazi cea mai mare bogatie pentru un parinte este timpul. E nevoie ca parintii si educatorii sa-si modernizeze metodele de educatie pentru a creste copii si adolescenti sanatosi si cooperanti. Pentru a face fata schimbarilor din societate, parintii trebuie sa-si schimbe atitudinea fata de educatie. Daca in trecut, educatia urmarea sa formeze copii ascultatori, obiectivul educatiei moderne este acela de a forma copii cu o vointa puternica, dar cooperanti. In trecut un copil care nu se supunea era deseori calificat incapatanat. Vointa unui copil nu trebuie eliminata pentru a-l face sa fie cooperant. Cand inima unui copil este deschisa si vointa ii este educata, acesta invata prin sentimentul de compasiune sa devina cooperant si bun. Acesti copii indrazneti nu se vor lasa usor influentati de presiunea pe care o vor exercita ceilalti asupra lor cand vor fi mari si nici nu vor simti nevoia de a se razvrati.
4.Scopul educatiei pozitive
Scopul educatiei pozitive este acela de a forma lideri siguri, capabili sa-si croieasca singuri destinul, nu sa calce pe urmele altora in virtutea inertiei. In mintea, inima si trupul fiecarui copil exista schita perfecta a dezvoltarii acestuia. Educatia pozitiva sprjina procesul natural de crestere a copiilor, ajutandu-i sa isi exprime armonios talentele si insusirile fiecaruia.
Unul din principiile acestei educatii este ca fiecare copil are problemele lui unice. Avand permisiunea de a fi diferiti de ceilalti, copiii devin capabili sa descopere, sa aprecieze si sa-si dezvolte potentialul interior unic. Fiecare copil are probleme si insusirile lui proprii si nu putem face nimic pentru a-i face altceva decat ceea ce sunt. Fiecare copil are destinul lui personal. Fiecare copil are problemele si calitatile lui proprii. Ca parinti ne putem asigura ca le oferim posibilitatile de a da tot ce pot mai bun.
5. Frica de greseala si esec
Avand permisiunea de a gresi, copiii devin capabili sa se autocorecteze, sa invete din propriile greseli si sa obtina succese mai mari. Toti copiii fac greseli. E perfect normal si e de asteptat. A gresi nu inseamna ca ceva e in neregula cu tine, in afara de cazul cand parintii reactioneaza de parca nu ar trebui sa o faci. Greselile sunt naturale, normale si de asteptat. Cel mai eficient mod de a-i invata pe copii acest lucru este ca parintii sa-si recunoasca propriile greseli atunci cand le fac, sa-si sprijine copiii si sa se sprijine intre ei. Copiii invata vazand. Atunci cand sunt facuti de rusine si sunt pedepsiti, copiii nu pot sa-si dezvolte iubirea de sine sau capacitatea de a ierta. Iertarea, daca este acordata in mod corect si persistent, este un mijloc de a corecta la fel de puternic ca si pedepse fizicea, frica sau pedeapsa. Emotiile ca supararea, tristetea, frica, nesiguranta si rusinea nu numai ca sunt naturale si normale, dar constituie o parte importanta a cresterii. Avand permisiunea de a-si exprima sentimentele negative, copiii invata sa-si controleze emotiile si sa-si dezvolte constiinta de sine. Emotiile negative sunt mereu normale si trebuie comunicate. Parintii trebuie sa invete sa creeze ocazii potrivite deoarece micutii sa simta si sa constientizeze si apoi sa-si exprime aceste emotii. Crizele de furie sunt o parte importanta a dezvoltarii copiilor, dar ei trebuie sa stie cand este timpul si care este locul potrivit ca sa le exprime. Cea mai buna cale pentru a-i deprinde pe copii sa fie constienti de propriile lor sentimente este aceea de a-i asculta si de a-i ajuta sa le identifice cu empatie.
6. Traumele din copilarie si urmarile lor
Majoritatea oamenilor care nu are succese personale este constituita din copii care nu si-au manifestat sentimentele negative, acestea ramanand blocate. Oamenii de succes sufera cand pierd, dar isi revin fiindca au capacitatea de a se elibera de sentimentele negative. Avand permisiunea de a vrea mai mult, copiii dobandesc sentimentul ca stiu ce merita si isi dezvolta capacitatea de a amana o recompensa invatand sa fie fericiti cu ceea ce au. Avand permisiunea de a se opune si a spune „nu“, copiii devin capabili sa-si exerseze vointa si sa-si construiasca o personalitate reala si pozitiva. Copilul invata sa fie cooperant si accepta indrumarea parintilor. Invatand cum sa conduca rezistenta copiilor lor prin metode de educatie pozitiva si nu prin aplicarea pedepselor, tipete si pedepse fizicee, parintii isi pastreaza controlul, acordandu-le in acelasi timp celor mici o libertate sporita.
Educatia pozitiva formeaza copii cu o personalitate puternica, mult mai cooperanti, ii invata sa isi asume responsabilitati si sa se simta in siguranta intelegand locul pe care il au in familie si apoi in societate.
Urmările avortului
Avortul are desigur multe alte aspecte. În primul rând incidente medicale, cum sunt perforările uterine, care de cele mai multe ori sunt urmate de hemoragii mari, în urma cărora trebuie extirpat uterul, dar şi alte incidente mai mici, dar nu fără urmări. În urma unui avort se pot produce şi alte efecte în afară de hemoragii, infecţii, şi mai ales, ce este mai grav: la tinere – asta văd mereu în clinică – avortul, mai ales primul avort, este mult mai grav. Avortul poate duce, în cele din urmă, la sterilitate.
Cea mai gravă nu este nici boala fizică, nu sunt leziunile fizice, trupeşti, care se vindecă într-un timp mai scurt sau mai îndelungat, ci cel mai grav este că după avort apare aşa-zisul sindrom post-avort, care nu este altceva decât o boală sufletească. Nu o să găsiţi în nici o fişă medicală acest termen, nu este practic recunoscut, ci efectele traumatice post-avort, fie că sunt depresii nervoase, fie că sunt reacţii schizofrenice, fie că sunt psihoze – este sindromul post-avort. Noi încercăm să tratăm aceste afecţiuni de multe ori prin medicamente, de multe ori femeile ajung la medici, ajung la psihiatru. Vă pot spune că, fiind o boală sufletească, încă n-am văzut un sindrom post-avort vindecat nici cu medicamente, nici cu şocuri electrice, unde se ajunge de multe ori, după depresii nervoase cronice, psihoze sau chiar reacţii schizofrenice, ajungându-se chiar la schizofrenie.
Am văzut la psihiatrie atâtea cazuri, mai ales la tinere cu astfel de afecţiuni după avort! Avem tot mai multe tinere, mai ales eleve şi studente, care după avort intră mult mai uşor în acest sindrom, fiindcă psihic şi emoţional ele sunt mult mai labile. Şi vă pot spune că tot mai multe cazuri de suicid au fost şi în Cluj. Ultima dată, recent, o studentă a murit luând medicamente. A intrat în comă şi după trei zile a murit.
Problema este că acest sindrom este cu atât mai grav cu cât, într-adevăr, se produce la vârstă tot mai tânără.
Cred că ar trebui cu toţii să vă gândiţi şi să nu credeţi tot ceea ce auziţi şi vedeţi. Cred că ar trebui să mai întrebaţi medici şi apoi preoţii. Şi să întrebaţi, dacă se poate, pe aceste tinere care deja au un avort sau mai multe. Să întrebaţi pe aceste tinere sau pe aceste mame. Am mame, şi vă pot spune că am chiar foarte multe mame, după 7 avorturi, 8 avorturi,10 avorturi. Majoritatea mamelor îmi spun că au peste10 şi nu le-au mai numărat. Peste 10 nu le mai numără. Să ştiţi că sunt nişte epave sufleteşti. Trebuie să încercăm cu toţii să facem ceva.
Dr. Christa Todea-Gross – Conferinţă la Oradea 2004
Avortul are desigur multe alte aspecte. În primul rând incidente medicale, cum sunt perforările uterine, care de cele mai multe ori sunt urmate de hemoragii mari, în urma cărora trebuie extirpat uterul, dar şi alte incidente mai mici, dar nu fără urmări. În urma unui avort se pot produce şi alte efecte în afară de hemoragii, infecţii, şi mai ales, ce este mai grav: la tinere – asta văd mereu în clinică – avortul, mai ales primul avort, este mult mai grav. Avortul poate duce, în cele din urmă, la sterilitate.
Cea mai gravă nu este nici boala fizică, nu sunt leziunile fizice, trupeşti, care se vindecă într-un timp mai scurt sau mai îndelungat, ci cel mai grav este că după avort apare aşa-zisul sindrom post-avort, care nu este altceva decât o boală sufletească. Nu o să găsiţi în nici o fişă medicală acest termen, nu este practic recunoscut, ci efectele traumatice post-avort, fie că sunt depresii nervoase, fie că sunt reacţii schizofrenice, fie că sunt psihoze – este sindromul post-avort. Noi încercăm să tratăm aceste afecţiuni de multe ori prin medicamente, de multe ori femeile ajung la medici, ajung la psihiatru. Vă pot spune că, fiind o boală sufletească, încă n-am văzut un sindrom post-avort vindecat nici cu medicamente, nici cu şocuri electrice, unde se ajunge de multe ori, după depresii nervoase cronice, psihoze sau chiar reacţii schizofrenice, ajungându-se chiar la schizofrenie.
Am văzut la psihiatrie atâtea cazuri, mai ales la tinere cu astfel de afecţiuni după avort! Avem tot mai multe tinere, mai ales eleve şi studente, care după avort intră mult mai uşor în acest sindrom, fiindcă psihic şi emoţional ele sunt mult mai labile. Şi vă pot spune că tot mai multe cazuri de suicid au fost şi în Cluj. Ultima dată, recent, o studentă a murit luând medicamente. A intrat în comă şi după trei zile a murit.
Problema este că acest sindrom este cu atât mai grav cu cât, într-adevăr, se produce la vârstă tot mai tânără.
Cred că ar trebui cu toţii să vă gândiţi şi să nu credeţi tot ceea ce auziţi şi vedeţi. Cred că ar trebui să mai întrebaţi medici şi apoi preoţii. Şi să întrebaţi, dacă se poate, pe aceste tinere care deja au un avort sau mai multe. Să întrebaţi pe aceste tinere sau pe aceste mame. Am mame, şi vă pot spune că am chiar foarte multe mame, după 7 avorturi, 8 avorturi,10 avorturi. Majoritatea mamelor îmi spun că au peste10 şi nu le-au mai numărat. Peste 10 nu le mai numără. Să ştiţi că sunt nişte epave sufleteşti. Trebuie să încercăm cu toţii să facem ceva.
Dr. Christa Todea-Gross – Conferinţă la Oradea 2004
1.Avortul, ultima etapă a nimicirii iubirii conjugale
A vorbi despre avort înseamnă a ne referi, potrivit moralei ortodoxe, la cel mai mare păcat pe care îl poate săvârşi cineva în lume. La începutul creştinismului, trei păcate erau considerate a fi cele mai grave: apostazia, uciderea şi desfrânarea. Avortul se pare a fi sinteza acestor trei păcate laolaltă şi încă ceva mai mult. E ultima pecete a condamnării la dispariţie a iubirii conjugale. În înţelepciunea Sa negrăită, Dumnezeu a hotărât ca un prunc, înainte de a vedea lumina zilei, să petreacă vreme de nouă luni în sânul maicii sale. Acest sân îi este adăpost şi hrană, pavăză şi mijloc de aparare în faţa oricărei primejdii. Trupul mamei, sânul matern, este, fară îndoială, cel mai sigur loc ce poate ocroti o fiinţă umană. E şi templul iubirii celor doi soţi. Căci asemenea unei providenţe divine, acest sân oferă, aşa cum se exprimă profetul Isaia, „un loc de scăpare în încercări, un liman în vremea furtunii şi o umbră în plină dogoare” (XXV, 4). Dar mama, căreia i s-a încredinţat ocrotirea copilului, îşi trădează această îndatorire, care îi revine prin căsătorie, omorându-şi propriul ei odor. Uciderea se savârşeşte tocmai în acest loc, în care este prezentă, într-un chip deosebit, mâna lui Dumnezeu. Sfinţii Părinţi ai Bisericii Răsăritene spun că, prin lepadarea voită a copilului, păcatul pătrunde în vistieriile vieţii. Chiar şi din punct de vedere raţional, ridicând o problemă ca aceasta: „suntem sau nu suntem încă în prezenţa unei fiinţe umane?”, înseamnă să prejudiciem întrebarea. Faptul în sine priveşte adevărul că Dumnezeu însuşi intenţionează să creeze o făptură omenească şi că această făptură, apărută în sânul mamei, este prin avort, în mod deliberat, privată de viaţă, iar acest lucru nici nu este altceva decât un asasinat. Orice crimă este un ultragiu adus persoanei şi trupului omenesc, nici una însă nu se aseamănă cu pruncuciderea, care secătuieşte tezaurul vieţii, distrugând familia şi ruinând neamul.
2.Avortul, rană de moarte a sufletului etnic
Legătura dintre suflet şi trup, ce se înfiripă cu ocazia zămislirii unui copil, nu are un scop efemer, deşi moartea pândeşte pe copil din prima clipă. Finalitatea ei este existenţa veşnică. Nu este vorba numai de existenţa personală, ci şi de existenţa neamului. Veşnicia existenţei personale, spre care tinde sufletul prin însăşi natură lui spirituală, îi este asigurată, după cădere, de faptul Învierii lui Hristos. Veşnicia neamului este şi ea o taină pe care ne-o descoperă, în parte, unul şi acelaşi act al zămislirii copilului în legătură nemijlocită cu părinţii, care reprezintă trecutul, adormiţii, dar şi ca un nod divin, din care purcede solidaritatea fraţilor între ei în prezent. Neamul nici nu este altceva decât o familie mare. Sufletul nu este numai nucleul eului personal, ci şi a eului etnic. De aceea suprimarea vieţii în pântecele matern nu este numai un atentat asupra unei persoane, ci şi asupra unui neam. Păcatul pruncuciderii este, în acelaşi timp, omor şi genocid. În sensul acesta ne spun Sfinţii Părinţi că acest păcat pătrunde în vistieriile vieţii.Cu fiecare concepere, cu fiecare naştere, cu fiecare zâmbet de copil, neamul se împrimăvărează, îşi descoperă năzuinţa spre nemurire. În sânul matern, viaţa lui nu înregistrează doar un simplu popas. În acest sân se înnoieşte Taina zămislirii, „Misterium vitae”, fiind şi taina perpetuării lui. Primejdia care îl paşte pe copil îl paşte şi pe el. Uciderea este contrafacerea tainei conceperii, dar şi a tainei neamului.
A vorbi despre avort înseamnă a ne referi, potrivit moralei ortodoxe, la cel mai mare păcat pe care îl poate săvârşi cineva în lume. La începutul creştinismului, trei păcate erau considerate a fi cele mai grave: apostazia, uciderea şi desfrânarea. Avortul se pare a fi sinteza acestor trei păcate laolaltă şi încă ceva mai mult. E ultima pecete a condamnării la dispariţie a iubirii conjugale. În înţelepciunea Sa negrăită, Dumnezeu a hotărât ca un prunc, înainte de a vedea lumina zilei, să petreacă vreme de nouă luni în sânul maicii sale. Acest sân îi este adăpost şi hrană, pavăză şi mijloc de aparare în faţa oricărei primejdii. Trupul mamei, sânul matern, este, fară îndoială, cel mai sigur loc ce poate ocroti o fiinţă umană. E şi templul iubirii celor doi soţi. Căci asemenea unei providenţe divine, acest sân oferă, aşa cum se exprimă profetul Isaia, „un loc de scăpare în încercări, un liman în vremea furtunii şi o umbră în plină dogoare” (XXV, 4). Dar mama, căreia i s-a încredinţat ocrotirea copilului, îşi trădează această îndatorire, care îi revine prin căsătorie, omorându-şi propriul ei odor. Uciderea se savârşeşte tocmai în acest loc, în care este prezentă, într-un chip deosebit, mâna lui Dumnezeu. Sfinţii Părinţi ai Bisericii Răsăritene spun că, prin lepadarea voită a copilului, păcatul pătrunde în vistieriile vieţii. Chiar şi din punct de vedere raţional, ridicând o problemă ca aceasta: „suntem sau nu suntem încă în prezenţa unei fiinţe umane?”, înseamnă să prejudiciem întrebarea. Faptul în sine priveşte adevărul că Dumnezeu însuşi intenţionează să creeze o făptură omenească şi că această făptură, apărută în sânul mamei, este prin avort, în mod deliberat, privată de viaţă, iar acest lucru nici nu este altceva decât un asasinat. Orice crimă este un ultragiu adus persoanei şi trupului omenesc, nici una însă nu se aseamănă cu pruncuciderea, care secătuieşte tezaurul vieţii, distrugând familia şi ruinând neamul.
2.Avortul, rană de moarte a sufletului etnic
Legătura dintre suflet şi trup, ce se înfiripă cu ocazia zămislirii unui copil, nu are un scop efemer, deşi moartea pândeşte pe copil din prima clipă. Finalitatea ei este existenţa veşnică. Nu este vorba numai de existenţa personală, ci şi de existenţa neamului. Veşnicia existenţei personale, spre care tinde sufletul prin însăşi natură lui spirituală, îi este asigurată, după cădere, de faptul Învierii lui Hristos. Veşnicia neamului este şi ea o taină pe care ne-o descoperă, în parte, unul şi acelaşi act al zămislirii copilului în legătură nemijlocită cu părinţii, care reprezintă trecutul, adormiţii, dar şi ca un nod divin, din care purcede solidaritatea fraţilor între ei în prezent. Neamul nici nu este altceva decât o familie mare. Sufletul nu este numai nucleul eului personal, ci şi a eului etnic. De aceea suprimarea vieţii în pântecele matern nu este numai un atentat asupra unei persoane, ci şi asupra unui neam. Păcatul pruncuciderii este, în acelaşi timp, omor şi genocid. În sensul acesta ne spun Sfinţii Părinţi că acest păcat pătrunde în vistieriile vieţii.Cu fiecare concepere, cu fiecare naştere, cu fiecare zâmbet de copil, neamul se împrimăvărează, îşi descoperă năzuinţa spre nemurire. În sânul matern, viaţa lui nu înregistrează doar un simplu popas. În acest sân se înnoieşte Taina zămislirii, „Misterium vitae”, fiind şi taina perpetuării lui. Primejdia care îl paşte pe copil îl paşte şi pe el. Uciderea este contrafacerea tainei conceperii, dar şi a tainei neamului.
"Doamne, Tu m-ai alcătuit în pântecele maicii mele.
Te voi lăuda, că sunt o făptura aşa de minunată" (Psalmul 138)
Copil sau ghem de celule?!
Majoritatea oamenilor nu ştiu ce se întâmplă în timpul unui avort. Nici femeile care au avortat nu ştiu că de fapt au omorât un copil. Ele "au auzit" că de fapt până în luna a treia este doar un ghem de celule şi nu un om adevărat. Nimic mai fals! Viaţa începe în momentul concepţiei.
Mamelor! După 8 săptămâni când se efectueză avortul, copilul are deja toate organele formate. Simţurile sunt prezente: ei simt durerea şi avortul devine un măcel. Le bate inima dar apoi se opreşte când va fi rupt în bucăţi prin chiuretaj sau prin aspiraţie.
Nu vă lăsaţi înşelate! Avortul nu este soluţia! Infomaţi-vă serios asupra tuturor consecinţelor avortului şi sfătuiţi-vă cu femei care au mai făcut avort. Nu vă lăsaţi copleşite de situaţie indiferent care ar fi aceasta. Dacă Dumnezeu a pus sufletul în copilul din pântecele vostru, El vă poate scoate din valurile mării, oricît de mare ar fi furtuna. Trebuie doar să îi cereţi ajutorul, iar aceasta nu vă costă nimic...
Te voi lăuda, că sunt o făptura aşa de minunată" (Psalmul 138)
Copil sau ghem de celule?!
Majoritatea oamenilor nu ştiu ce se întâmplă în timpul unui avort. Nici femeile care au avortat nu ştiu că de fapt au omorât un copil. Ele "au auzit" că de fapt până în luna a treia este doar un ghem de celule şi nu un om adevărat. Nimic mai fals! Viaţa începe în momentul concepţiei.
Mamelor! După 8 săptămâni când se efectueză avortul, copilul are deja toate organele formate. Simţurile sunt prezente: ei simt durerea şi avortul devine un măcel. Le bate inima dar apoi se opreşte când va fi rupt în bucăţi prin chiuretaj sau prin aspiraţie.
Nu vă lăsaţi înşelate! Avortul nu este soluţia! Infomaţi-vă serios asupra tuturor consecinţelor avortului şi sfătuiţi-vă cu femei care au mai făcut avort. Nu vă lăsaţi copleşite de situaţie indiferent care ar fi aceasta. Dacă Dumnezeu a pus sufletul în copilul din pântecele vostru, El vă poate scoate din valurile mării, oricît de mare ar fi furtuna. Trebuie doar să îi cereţi ajutorul, iar aceasta nu vă costă nimic...
vineri, 22 ianuarie 2010
Mihai Eminescu Ce te legeni?...
- Ce te legeni, codrule,
Fără ploaie, fără vânt,
Cu crengile la pământ?
- De ce nu m-aş legăna,
Dacă trece vremea mea!
Ziua scade, noaptea creşte
Şi frunzişul mi-l răreşte.
Bate vântul frunza-n dungă -
Cântăreţii mi-i alungă;
Bate vântul dintr-o parte -
Iarna-i ici, vara-i departe.
Şi de ce să nu mă plec,
Dacă păsările trec!
Peste vârf de rămurele
Trec în stoluri rândurele,
Ducând gândurile mele
Şi norocul meu cu ele.
Şi se duc pe rând, pe rând,
Zarea lumii-ntunecând,
Şi se duc ca clipele,
Scuturând aripele,
Şi mă lasă pustiit,
Vestejit şi amorţit
Şi cu doru-mi singurel,
De mă-ngân numai cu el!
- Ce te legeni, codrule,
Fără ploaie, fără vânt,
Cu crengile la pământ?
- De ce nu m-aş legăna,
Dacă trece vremea mea!
Ziua scade, noaptea creşte
Şi frunzişul mi-l răreşte.
Bate vântul frunza-n dungă -
Cântăreţii mi-i alungă;
Bate vântul dintr-o parte -
Iarna-i ici, vara-i departe.
Şi de ce să nu mă plec,
Dacă păsările trec!
Peste vârf de rămurele
Trec în stoluri rândurele,
Ducând gândurile mele
Şi norocul meu cu ele.
Şi se duc pe rând, pe rând,
Zarea lumii-ntunecând,
Şi se duc ca clipele,
Scuturând aripele,
Şi mă lasă pustiit,
Vestejit şi amorţit
Şi cu doru-mi singurel,
De mă-ngân numai cu el!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)